Craiova liceenilor

 

Stefanescu-Elena-Cristina-Laitmotiv
Lucrarea premiată anul trecut cu Medalia de Aur – Elena Cristina Ştefănescu – “Lait Motiv”

În 2009 începea un proiect unic în România, din câte știau organizatorii. Un salon de fotografie dedicat exclusiv liceenilor, și organizat după toate rigorile unui salon profesionist. Timp de șase ediții salonul a crescut și a demonstrat că ceea ce sperasem atunci se adeverește pas cu pas. Tinerii au prins gustul fotografiei iar lucrările lor au dovedit talent și  imaginație.

Suntem acum la startul ediției cu numărul șapte și sperăm ca aceasta să fie cel puțin la fel de reușită. Și mai sperăm ceva – ca până la urmă să identificăm sursa de finanțare pentru editarea unui album cu lucrările prezentate în toate edițiile de până acum.

”Craiova în imagini”
Ediţia a VII-a 2016

REGULAMENT
Salonul municipal de fotografie ”Craiova în imagini” este organizat de Asociaţia Culturală “Craiova”, Muzeul Olteniei şi Fotoclubul “Mihai Dan Călinescu” în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj și cu Fotoclubul ”Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei ”DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.
PARTICIPANŢI
Salonul este destinat tuturor elevilor de liceu din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie.
Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20×30 cm. sau variante cu latura mare de 30 cm.
NU sunt admise lucrările procesate pe computer, colajele, supraimpresiunile sau cele pe care s-au aplicat diferite filtre. Singurele modificări admise sunt: reîncadrarea, corecţia luminozităţii si contrastului, remedierea defectelor (zgârieturi, pete) şi corecţiile cromatice necesare pentru a aduce imaginea cât mai aproape de normal, de veridic.
Participarea este liberă şi nu vor fi percepute taxe de participare.
TEMATICA
Fotografiile vor putea aborda întreaga paletă de activităţi din viaţa cotidiană a Craiovei, evitându-se imaginile care încalcă dreptul persoanelor la intimitate; nu vor fi acceptate lucrările ce vor promova discriminarea etnică, socială şi culturală, violenţa, sexul .
Vor putea fi abordate toate genurile artei: reportaj, portret, peisaj urban, sport, ceremonii cultural-artistice, fotografie de stradă, aspecte legate de viaţa cotidiană a elevilor.
Fiecare lucrare va avea înscris pe verso, în dreapta jos, citeţ şi cu majuscule: numele şi prenumele autorului, vârsta, denumirea completă a şcolii, clasa şi titlul lucrării. Titlurile vor fi succinte, sintetice, de maximum trei cuvinte.
Fotografiile trebuie să fie originale, realizate de autori. Nu vor fi accepate lucrări colective. Nu sunt admise lucrări copiate de pe internet sau preluate de la alţi autori. Încălcarea drepturilor de autor, prin folosirea neautorizată a altor lucrări, atrage eliminarea din salon precum şi anularea şi retragerea eventualelor premii și chiar răspunderea penală.
ÎNSCRIEREA LUCRĂRILOR
Lucrările vor fi depuse într-un plic la sediul Muzeului Olteniei (clădirea nouă) , str. Madona Dudu nr.14 şi vor fi trimise deasemenea şi în format electronic pe adresa craiovainimagini@gmail.com. Nerespectarea uneia dintre modalităţile de depunere a lucrărilor atrage după sine eliminarea fotografiilor din concurs.
JURIZAREA
Juriul salonului va fi format din personalităţi cunoscute din domeniul artei vizuale:
Preşedintele Juriului:
MIRCEA ANGHEL, artist fotograf, A.FIAP (Preşedinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova).
Membrii juriului:
CRISTI NEDELCU – directorul Salonului.
VIOREL PÎLIGRAS, grafician (Asociaţia Culturală “Craiova”).
DORIAN DELUREANU, artist fotograf, președinte al Fotoclubului „Mircea Faria”).
Membrii juriului vor puncta fiecare lucrare în parte cu note de la 1 la 10, fără să cunoască datele de identificare ale autorilor şi vor selecţiona lucrările ce vor fi expuse în cadrul expoziţiei finale. Fotografiile care au întrunit cele mai mari punctaje vor fi selecţionate pentru premiere.
PREMIILE SALONULUI
În cadrul vernisajului găzduit de Muzeul Olteniei, vor fi înmânate premiile salonului, susţinute financiar de organizatori şi sponsori, câştigatorii fiind mediatizaţi în mass-media locală. Toţi participanţii care vor avea lucrări acceptate şi premiate în salon, vor primi gratuit câte un CD cu toate lucrările expuse și acceptate în salon.
Vor fi decernate următoarele premii:
Marele Premiu „NICU-DAN GELEP”
Medalia de Aur a Asociației „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.
Medalia de Argint a Asociației „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.
Medalia de Bronz a Asociației „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.
Premiul Special „Florin Rogneanu” al Muzeului de Artă Craiova.
Premiul Special „Victor Boldâr” al Fotoclubului ”Mircea Faria”
Premiul Special al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.
Premiul Special „Ştefan Ciuceanu” al Muzeului Olteniei.
Premiul de popularitate.
Premiul de popularitate va fi acordat fotografiei care va strânge cele mai multe like-uri după postarea lor pe această pagină, în competiţie intrând lucrările acceptate de juriu în salon.
CALENDARUL SALONULUI
Ultimul termen de primire a lucrărilor: Miercuri 7 aprilie martie, ora 16.00.
Jurizarea: Joi 8 aprilie.
Anunţarea lucrărilor acceptate în salon: Vineri 9 aprilie.
Vernisajul salonului: Joi, 15 aprilie, ora 11.00 la Muzeul Olteniei.
Relații la tel.
0722.805.866 – Cristi Nedelcu
0721.743.341 – Diana Nedelcu
email. craiovainimagini@gmail.com, accraiova@gmail.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s