Când autoturismul devine obiect de cult

În imaginarul meu (şi sunt convins că fiecare cinefil are un astfel de imaginar) există o clasificare destul de riguroasă a filmelor est europene. Filmele ruseşti sunt profunde şi sondează adâncuri uneori de nepătruns ale sufletului (etalonul fiind „Călăuza” lui Tarkovsky) , cele ceheşti sunt cele mai holywoodiene în sensul bun al cuvântului, adică ştiu să spună o poveste extrem de coerent (Milos Forman cu „Balul Pompierilor”), cele din fosta Iugoslavie sunt o explozie de culoare balcanică ducând uneori către suprarealism (Kusturica „Pisica albă, pisica neagră), iar cele poloneze sunt emblema curajului şi cele care pun cel mai bine întrebări legate de moralitate (Wajda cu „Omul de fier” şi „Omul de marmură” sau Krzysztof Kieslowski cu „Decalogul”). Despre filmele româneşti… cu altă ocazie.

Ei bine, filmul „O afacere sfântă”- Święty interes – (pe care l-am văzut recent în cadrul unei vizionări organizate de lectoratul polonez) reuşeşte cumva să dea peste cap toate aceste clasificări.

holybusiness

Mai exact filmul regizat de Maciej Wojtyszko combină din fiecare categorie enumerată mai înainte, într-o comedie spumoasă, dar care te pune serios pe gânduri . Subiectul este provocator pentru o Polonie catolică – cum poate o întreagă comunitate să devină idolatră în faţa unui obiect oarecare (în cazul acesta în faţa unui autoturism despre care se crede că a aparţinut lui Karol Wojtyla) şi cum toate relaţiile dintre oamenii comunităţii sunt afectate de acest microb (bineînţeles şi de bani, pentru că, de fiecare dată, falsa credinţă şi banii au mers mână în mână).

Subiectul este tratat într-o manieră care trimite de multe la comediile lui Kusturica, de la care a împrumutat maniera de a escalada o situaţie aparent banală până la rezultate groteşti. Pentru că tot am amintit mai devreme de „Călăuza”, autoturismul cu pricina devine la un moment dat echivalentul obiectului miraculos pe care aventurierii îl căutau în Zonă – ceva care îndeplineşte orice dorinţă. Numai că, dacă la Tarkovski totul avea un sens metafizic, aici lucrurile capătă o concreteţe care ne duce din nou într-o realitate ce pare decupată din Balcani. Pentru că Wojtyszko îşi plasează acţiunea într-o Polonie rurală ce nu pare cu nimic diferită de un sat din Moldova, sau din Serbia.

Întregul film gravitează în jurul a două personaje – fraţii Leszek şi Janek (Adam Woronowicz şi Piotr Adamczyk). Desigur motivul celor doi fraţi este unul des folosit fie în literatură, fie în film, dar nu înseamnă că acesta nu mai poate fi exploatat. Iar Wojtyszko o face cu inteligenţă, evitând o împărţire alb-negru, dar păstrând diferenţe esenţiale între cei doi, suficiente încât să fii tentat să îl identifici pe fratele bun şi pe cel rău.  Dacă este să facem un reproş ar fi faptul că restul personajelor sunt schematice şi par construite doar pentru a le oferi celor doi posibilitatea de evolua aşa cum merită.

837e8d94dde7f98c87e656374a56bed0

Scenariul scris de Aneta Wróbel-Wojtyszko şi Adam Wojtyszko  este excelent  şi cei doi se joacă realmente cu spectatorul pe care nu îl lasă să ghicească ce va urma decât atunci când doreşte el acest lucru. Astfel, una dintre scenele cheie ale filmului, în care o inundaţie rezolvă întreaga intrigă este anunţată de câteva cadre cu un baraj despre care spectatorul fusese avertizat că este şubred, încât devine clar pentru oricine ce va urma. Asta după ce mai devreme scenariştii oferiseră câteva întorsături de situaţie care te făcea să renunţi la orice încercare de a ghici evoluţia acţiunii.

Merită amintită şi imaginea care aparţine lui Grzegorz Kędzierski. Cadre atent construite, portrete expresive sau imagini panoramice ce susţin ritmul acţiunii, iar în final câteva imagini poetice, (printre care şi o scenă de dragoste pe o apă nesfârşită) ce îndulcesc sarcasmul de până atunci al întregii poveşti.

Întregul film este o pledoarie pentru onestitate (şi aici revenim la categoriile despre care vorbeam la început şi în care încadram orice film polonez) dar una construită cu umor, imaginaţie şi ceva duioşie. În doze suficiente încât spectatorul să plece de la film bine dispus, dar cu ceva întrebări după el.

Iar o întrebare ar fi – ce este de făcut ca astfel de filme să fie disponibile publicului larg mult prea bombardat de mega producţii din care nu rămâne cu mare lucru?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s