Dragostea între trupuri și suflete chinuite

Psihanaliza este una dintre sursele principale de combustie pentru filmele românești. Dacă este să numim doar ”Poziția copilului” sau ”Ana, mon amour” și ar fi suficient ca argument. Am văzut destul de puține filme est europene pentru a putea spune dacă acest lucru este valabil și în restul statelor din fostul bloc sovietic, dar ”Despre trup și suflet” al lui Ildikó Enyedi, considerat de mulți filmul verii, se înscrie în această direcție. Un film în care relațiile dintr-un cuplu pot fi folosite ca obiect de studiu într-o facultate de psihologie.

Ildikó Enyedi poate fi numită deja o veterană a filmografiei maghiare. Filmele ei au atras atenția din 1989 când filmul ei ”Secolul meu XX” a participat la Festivalul de la Cannes și a fost recompensat cu premiul ”Camera d Or”. A făcut filme nu foarte des, dar de fiecare dată a atras atenția asupra lor. Acum, cu ”Despre trup și suflet” a obținut Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin. Ildikó Enyedi seamană cu Radu Jude, Cristi Puiu sau Cristi Mungiu, în sensul că preferă să facă filmul de la un cap la altul – scenariul și regia.

Povestea este una mai puțin obșinuită, atât prin decorul în care ia naștere – un abator – cât și grație protagoniștilor – două personaje nevrotice, cu vârste, experiențe de viață, poziții și așteptări de la viitor total diferite. Ele se regăsesc într-un fel straniu, descoperind că au același vis. Aici este una dintre reușitele filmului, pentru că nu exploatează acest filon nici în cheie supranaturală (ori suprarealistă), nici într-una absurd. Nu. Povestea curge natural, chiar dacă are o premisă ieșită din comun (care va constitui și materialul pentru final, de altfel). Este cumva în sensul realismului magic, în care gesturi comune și situații obișnuite au ca motor fapte ieșite din comun.

on-body-and-soul-522189l-1600x1200-n-9975bfdb

Ildikó Enyedi alege să spună povestea celor doi într-un ritm destul de lent, dar cu o evoluție care suplinește lipsa de suspans. Finalul are o întorsătură de situație ușor forțată, care iese cumva din ritmul general al filmului, dar fără ca acest lucru să fie supărător.

În ceea ce privește interpretarea, turul de forță îi aparține Alexandrei Borbély cea care reușește un personaj între Dustin Hofmann în Rain Mann și Isabelle Huppert în Erika Kohut (din ecranizarea de către Michael Haneke a romanului ”Pianista” a Elfriedei Jelinek ). Un personaj nevrotic, care sub imperiul emoției nou descoperite face tot posibilul să își depășească nevroza, o controlează aproape matematic încercând să își construiască accesul la o lume care îi este interzisă.

on-body-and-soul-913139l-1600x1200-n-fe2bd71f
Alexandra Borbély în rolul Mariei

Nu știm motivul, bănuim doar o trauma din copilărie. Aici este unul dintre atuurile scenariului, care din câteva situații ne dă o direcție să înțelegem personajul fără a fi prea explicit. Principalul element prin care Maria este caracterizată este privirea. Ea vede detalii care celorlalți le scapă, și care structurează altfel realitatea, făcând-o de multe ori de nesuportat. Modul de filmare susține această perspectivă, prin cadre de detaliu sau prin unghiuri de filmare neașteptate (în special reflexii sau filmări la nivelul solului). De altfel, filmul Ildikó Enyedi are ca primă calitate, vizualul. Deși nu caută în mod ostentativ picturalul, este o peliculă care spune o poveste și prin imagine, fără ca relația imagine-text să fie pleonastică.

Personajul masculin, Endre (Géza Morcsányi) este mai curând liniar, lipsit de profunzime. Trauma lui este vizibilă și rămâne la nivelul fizic. Evoluția lui potențată de interacțiunea cu Maria, pentru că scenele sale de singurătate sunt plate, spre deosebire de cele ale Mariei care transmit tensiunea pe care personajul o trăiește în raport cu realitatea agresivă.

on-body-and-soul-421565l.jpg
Géza Morcsányi în rolul lui Endre

Dincolo de câteva scene voit șocante, în care sângele este exploatat la maxim (și care a făcut ca filmul să fie încadrat la audiență +18) ”Despre trup și suflet” este un film sensibil despre fragilitatea omului, dar și despre capacitatea lui de a își găsit împlinirea în cele mai neașteptate momente sau locuri.

 

Cristi Nedelcu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s