Nature in Hand , sau cum să descoperi lucruri fabuloase la doi pași de tine

Trăim într-o lume în care problema nu este să găsești informația, ci să știi cum să o afli pe cea relevantă. Bombardați de stimuli de tot felul, de multe ori găsim greu lucrurile care contează. Iar când vine vorba despre vacanțe sau călătorii acest lucru este cu atât mai evident. Știm multe despre destinații exotice și prea puține despre locuri ce merită vizitate și care se află la câțiva pași de noi. Pentru a depăși această problemă, a fost creată aplicația Nature in Hand. Ea este disponibilă atât în Google Play cât și în App Store și a fost realizată în cadrul proiectului Colaborare pentru o utilizare durabilă a patrimoniului natural şi a resurselor în regiunea transfrontalieră , derulat de Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri 2000 din Bulgaria, în parteneriat cu Asociaţia Română de Transfer Tehnologic şi Inovare (ARoTT) România și Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri – Vidin (ARDBC Vidin).

Cât este de utilă o astfel de aplicație, ne-a convins infoturul organizat recent în care am putut descoperi locuri ce merită vizitate din Bulgaria și care se află la o aruncătură de băț de noi. Pentru astăzi am ales doar trei dintre locurile vizitate, pe care merită să le vedeți.

Stâncile de la Belogradchik

DSC_0616

Unul dintre locurile pe care îl poți descoperi prin această aplicație se află situat la 117 km de Craiova (cu 50 de km mai aproape ca Herculane, de exemplu) și este, fără nicio exagerare, una dintre cele mai spectaculoase regiuni din întreaga Europă. Mă refer la Belogradchik, o regiune carstică, unde eroziunea și solul au permis naturii să dea frâu liber fanteziei. Stânci cu cele mai neașteptate forme se înalță din mijlocul pădurii desenând siluete grațioase sau bizare pe cer.

DSC_0628

 

În locul unde cele mai mari dintre ele s-au strâns într-o adevărată șezătoare, a apărut, așa cum era de așteptat și o cetate. Ea are o poveste ce se întinde din timpul stăpânirii romane și până la căderea Imperiului Otoman. O cetate care a servit de-a lungul timpului drept punct fortificat în războaiele vremii, și care acum este atracție pentru turiști și pentru producătorii de film.

DSC_0611

 

Ceva similar mai întâlnești în sudul Franței, în regiunea Montpellier, în locul numit Cirque de Mourèze. Dar formațiunea carstică din nord-vestul Bulgariei este chiar mai interesantă decât cea din sudul Franței, grație nunațelor arămii ale stâncilor care fac din apusurile de la Belogradchik o experiență greu de egalat.

DSC_0618

Parcul din Vârșeț

All-focus

Vârșeț este una dintre stațiunile balneare cu tradiție din Bulgaria. Situat într-o regiune muntoasă și beneficiind de o apă bogată în aluminiu, fier, bariu, litiu și fosfat de mangan, Vârșeț a fost, în perioada interbelică, stațiunea preferată a aristocrației bulgare. Ea a fost construită în anii 20 la inițiativa lui Damian Ivanov și a soției lui Wilhelmina (fiica lui Ludwig Visokometski, consilierul arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei. Ca urmare, amenajarea stațiunii Vârșeț s-a făcut după planurile celei din Baden, iar Wilhelmina a supravegheat personal amenajarea parcului tot după modelul celui austriac.

All-focus

Parcul se remarcă printr-o serie de alei, pe fiecare dintre ele fiind plantate specii diferite de arbori. Există astfel aleea teilor, a platanilor, care îți permit să petreci clipe de relaxare plimbându-te.

All-focus

În mijlocul parcului se află pavilionul balenear și cazinoul. Dacă Băile au supraviețuit și au fost reabilitate, în schimb cazinoul se află în ruină.

All-focus

 

Construit în anii 20, cazinoul atrăgea arsitocrații bulgari din perioada interbelică. Printre aceștia se număra și Chiril fratele țarului Boris III, care devenise un fel de vedetă locală, grație numeroaselor sale aventuri galante. În septembrie 1944 comuniștii l-au executat ca dușman al poporului, iar în noaptea aceea, cineva a arborat o pânză neagră pe cazinou.

All-focus

 

Acum clădirea este o ruină pe care cineva a scris ”Ici va danser a nouveau” ca o speranță că vpr reveni vremurile când femei frumoase în rochii somptuoase dansau cu bărbați eleganți care aveau în noapte să piardă averi la ruletă.

All-focus

 

Peștera Ledenika

Nordul Bulgariei are câteva peșteri care trebuie neapărat vizitate. Una dintre ele este Ledenika, ceea ce în traducere înseamnă peșterea de gheață. Numele îi vine de la prima sală care comunică destul de mult cu exteriorul. Ca urmare, iarna, temperatura scade destul de mult și aici se formează stalactite și stalagmite de gheață. Traseul apoi este unul spectaculos și acoperă 350 de metri de galerii, iar întreg turul  peșterii durează o oră.

DSC_0689

 

Dincolo de peștera în sine, cu formațiuni dintre cele mai intersante, cu părți ascendente și părți unde trebuie să cobori cu mare atenție, dincolo de mini-lacul unde toți  turiștii aruncă bani, pentru că obiceiul acesta nu trebuie să dispară, Ledenika este unică prin jocul spectaculos d elumini pe care administratorii peșterii l-au pregătit.

 

All-focus

 

Pe o perdea de apă, sunt proiectate mai întâi figuri inspirate de stalactitele și stalagmitele din peșteră (Baba Iaga, Uriașul, etc), apoi totul se transformă într-un joc de lumini parcă desprins din concertele lui Jean Michel Jarre. Experiența este unică și merită să o încercați.

 

Acestea au fost doar trei dintre destinațiile pe care Nature in Hand vi le propune. Ele sunt, însă mult mai multe, pentru că atât România, cât și Bulgaria au, de-a lungul Dunării o mulțime de locuri fabuloase care merită a fi descoperite.

Cristi Nedelcu

Reclame

Turcia – nu doar locuri, ci și oameni

 

Există mai multe feluri de a descoperi o țară. Cel mai la îndemână, pe care pe care îl practicăm cu toții în vacanță îl reprezintă locurile. Arhitectura, istoria, poveștile,  toate acestea sunt moduri de a lua cu noi o parte din țara pe care o vizităm. Mai târziu le vom tot povesti, modificându-le, uneori imperceptibil, alteori mai mult, în funcție de cum am simțit noi atunci și astfel construindu-ne amintirile acelei vacanțe.

Dar mai există un mijloc de a descoperi țara pe care o vizităm – privind oamenii. Chipurile lor îți pot spune mai multe despre ceea ce vizitezi, decît dacă ai citi tot felul de lucruri comune într-un ghid turistic. Ca urmare, în recenta vacanță din Turcia am făcut o adevărată colecție de portrete ale oamenilor de pe stradă.

Turiști, vânzători, locuitori ai orașelor prin care am trecut, oameni de toate vârstele și condițiile sociale. Chipurile lor spun multe despre o țară născută din conflictul Orient-Occident pe care nici acum nu l-a rezolvat la nivel de mentalitate. O țară orientală, cu obiceiuri și tradiții adânc înrădăcinate în această parte de lume, dar care speră mereu spre vest. Toate acestea se pot citi pe chipurile oamenilor surpinși în cele mai diverse ipostaze și momente ale zilei.

Cristi Nedelcu

 

 

 

 

069.jpg

 

497.jpg

060.jpg

210

392.jpg441.jpg

059.jpg

 

277.jpg

 

363.jpg

 

 

286.jpg

372.jpg

 

070.jpg

438.jpg

 

 

Impresii din călătoria în Turcia

După cum spuneam, dincolo de jurnalul de călătorie, postez și câteva dintre impresiile care mi-au rămas din vacanța în Turcia, înainte ca acestea să se sedimenteze prea mult.

 

Cățelul care păzește pisici

20190327_143041

În marile orașe din Turcia s-a găsit o rezolvare cel puțin interesantă a problemei pisicilor fără stăpân (nu mă întrebați de ce pisicile fără stăpân sunt acolo o problemă și nu câinii, că nu știu). Sunt construite mici adăposturi pentru feline, chiar în mijlocul orașelor. De fapt sunt cuști în care pisicile găsesc mereu mâncare și adăpost și, prin urmare, vin singure aici. Un astfel de adăpost am văzut în Antalya, la câțiva pași de portul turistic. Spre deosebire de alte asemenea adăposturi, acesta avea și un paznic – un cățel dresat care era mereu vigilent ca pisicile să nu plece din acest mini-părculeț. Vorba ceea – râdemm glumim, dar nu părăsim incinta. Dacă vreuna dintre pisici se aventura dincolo de teritoriu (ceea ce se întâmpla destul de rar, pentru că felinele s-au obișnuit cu locul acela unde găsesc de toate și nu le deranjează nimeni), cățelul se lua după ea și o aduce înapoi.

20190327_143100

 

Politică și turism

 

 

Când pleci o săptămână în vacanță într-o altă țară, numai de politică nu-ți arde, mai ales că vii din România, unde politica te axifiază. Prin urmare, ai și tu chef ca măcar o săptămână să uiți de așa ceva. Doar că în Turcia e mai greu. Din punctul ăsta de vedere, țara seamănă teribil cu a noastră – politica a pătruns atât de adânc în societate, încât de greu să nu simți asta. Și nu mă refer la faptul că era campanie electorală pentru alegerile locale. Afișele care anunțau acest lucru nu erau (prea) deranjante. Puteai să nu observi că peste tot era chipul lui Erdogan și gata. De altfel, cu toate afișele care împânzeau străzile, partidul lui Erdogan a pierdut marile orașe. Dar politica invadează altfel spațiul oamenilor. Iată câteva exemple

20190322_155718

Inflația

Cursul liră turcească/euro este într-o continuă devalorizare. O spun toți comercianții cu care interacționezi. Ca urmare toți turiștii preferă să cumpere în euro, chiar dacă la mărunțișuri, în special suveniruri mici, ieși în pierdere. Cursul era aproximativ 6 lire/euro, dar uneori comericanții făceau paritatea de 5 lire/euro (în funcție și de cum negoiciai, de cât cumpărai, etc)

Berea

Turcia este o țară laică musulmană. Asta înseamnă că regulile islamice se aplică, dar cu moderație. De exemplu cele privind alcoolul. Reglementările aparțin municipalităților. De aceea, sunt orașe, cum ar fi Konya, unde nu găsești deloc la vânzare alcool. Nici la magazine, nici la restaurante. Poate doar în hotelurile de lux. Sunt alte orașe (cele turistice, de pe coastele Mediteranei sau Mării Egee), cum este cazul Antalyei, unde berea se mai găsește la vânzare, dar este scumpă (4 euro berea la bar, 2,50 euro la magazin). Ce legătură are asta cu politica? Păi partidul lui Erdogan promovează din plin valorile islamice, inclusiv prohibiția alcoolului. Municipalitățile conduse de oamenii din partidul lui au cele mai restrictive măsuri anti-alcool. Nu întâmplător, după anunțarea rezultatului alegerilor locale, acțiunile principalilor producători de bere din Turcia au crescut semnificativ.

 

Diamante și iahturi de lux

În urmă cu aproape 4 ani, Turcia a fost afectată de un cutremur în urma căruia multe case din zona Mării Egee s-au prăbușit. Atunci, guvernul a impus o așa numită ”taxă de lux” pe majoritatea produselor. Banii încasați din taxă se constituie într-un fel de fond de solidaritate. Singurele produse care sunt scutite de această taxă sunt diamantele și benzina pentru iahturile de lux. De ce? Pentru că familia Erdonag are afaceri în acest sector. Atât de simplu. Glumind, oamenii spun că ar fi bine ca familia Erdogan să facă afaceri cu săpun sau detergent, pentru că astfel poate se ieftinesc aceste produse.

Hoteluri pline, hoteluri goale

Turismul în Turcia a început să se dezvolte în anii 80, când gvernul a acordat o serie întreagă de facilități companiilor care veneau să investească aici. Cu timpul s-au dezvoltat mari resorturi de lux care practică, în perioada estivală, sistemul ulta-all-inclusive. În extrasezon, este practicat sistemul de circuite în care turiștii pot vizita obiectivele importante din țară. După cum mărturiseau oamenii din 2015 acest gen de turism a scăzut drastic. Măsurile luate de Erdogan care au proiectat asupra Turciei imaginea unei țări nesigure și instabile au lovit direct în turism. Dacă în alți ani, în sezonul de circuite toate marile resorturi din Antalya erau pline, acum doar 3 dintre ele erau deschise.

 

Ar mai fi de povestit despre cum a fost modificat sistemul de învățământ, pentru a spirjini învățământul religios care era în declin (de altfel religia este pe primul loc în Turcia în ceea ce privește procentul din PIB care îi este alocat), despre sistemul de sănătate (printre cele mai bune din Europa), despre cărțile care sunt foarte ieftine (4-5 euro) și despre chiriile foarte scumpe (400 de euro), dar și despre discrepanțele mari dintre Turcia de la malul mărilor și cea continentală.

Pentru că vizitând ambele zone, ai impresia că sunt două țări. Una occidentală, cosmopolită și dornică de progres și alta încremenită într-un timp care pare că se scurge aproape imperceptibil.

 

Cristi Nedelcu

Vidinul, văzut altfel

Pentru cei din generația mea, Vidinul era prima (și, în cele mai multe cazuri, ultima) variantă de ieșit peste graniță.  Așa că, alături de ”lekă noci deța”, ”Studio X” și BT, Vidinul era unul dintre elementele ce constiuiau mitologia Bulgariei în imaginarul nostru.

După 89, această mitologie s-a schimbat, iar acum Vidinul rezonează mai curând cu un week-end petrecut pe malul Dunării, la prețuri și condiții mai convenabile decât la noi.

Și totuși, Vidinul are mult mai multe de arătat. Ne-a demonstrat-o infoturul organizat recent în cadrul proiectului ”Renaşterea trecutului arhitectural al județelor Vidin şi Dolj”. Proiectul, finanțat prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria, axa prioritară nr. 2 „O regiune verde”, este derulat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului  Vidin și Asociaţia Română pentru Industrie Electronică şi Software, Filiala Oltenia și își propune să promoveze patrimoniul cultural din Dolj și Vidin și, astfel, să atragă un număr mai mare de turiști. Pentru că, și asta o dovedește din plin experiența țărilor din Occident, turismul a încetat de mult să fie doar o simplă plimbare la mare sau la munte. Turismul începe din ce în ce mai mult să fie un mod de a cunoaște locurile pe care le vezi, o experiență cât mai completă care să includă și cultură, și relaxare și gastronomie, într-un cuvânt să îți ofere o fărâmă din viața acelui colț de lume.

Infoturul ne-a arătat o altă față a Vidinului, pe care nu o poți descoperi de unul singur. Orașul este unul dintre cele mai vechi din Bulgaria, și cel mai importanat port de pe cursul inferior al Dunării. De-a lungul istoriei a cunoscut etape de înflorire, sau de decădere, în funcție de contextul istoric al Balcanilor, atât de zbuciumat. Acum este un oraș de 35.000 de locuitori, mic după standardele de la noi, mediu după cele bulgărești.

Din punct de vedere turistic, două sunt principalele atracții ale Vidinului – Dunărea și Cetatea.

DSC_0012
Cetatea Baba Vida – poarta de acces

Baba Vida cum este ea cunoscută, reprezintă cea mai veche construcție de apărare (castel sau cetate) medievală din Bulgaria conservată atât de bine. Nu e de mirare că a fost locul de filmare pentru multe pelicule istorice. Castelul a fost ridicat, după retragerea aureliană, pe fundația unei foste cetăți romane ( așa cum s-a întâmplat și la Belogradgik, de altfel) și a fost, de-a lungul timpului, un important centru de apărare.

În timpul celui de-al doilea țarat bulgar (sau Țaratul Vlaho-Bulgar care s-a extins și pe teritoriul Olteniei, având drept graniță chiar orașul Craiova), Baba Vida a fost principala fortificație din nord-vestul Bulgariei. În această perioadă au fost făcute cele mai mari îmbunătățiri, dar actuala înfățișare datează din perioada otomană (sfârşitul secolului al XVII-lea)

DSC_0008
Cetatea Baba Vida

Cetatea ocupă o suprafață de 9,5 ha, iar şanțul de protecție este de 12 m lățime şi adâncime de 6 m. Are formă de patrulater neregulat, fiecare parte având o lungime de aproximativ 70 de metri. Construcția are 9 turnuri, dintre care 2 construite pe zidul exterior.

DSC_0017DSC_0037

 

Orașul s-a dezvoltat inițial în interiorul zidurilor cetății. Accesul se făcea prin zeceporți (kapia): Syurgyun şi Telegraph, Su Capusu, Top kapia, Sarai Kapia şi Aralak kapiaBokluk (Enichar), Pazar (Londzha) Kapi, Stambul Kapia şi Florentin Kapu. Majoritatea porților sunt păstrate, iar din șanțul de apărare doar jumătatea nordică precum și o mică parte a zidurilor.  Sub stăpânirea otomană, orașul începe să se dezvolte și în afara zidurilor, în special din cauza interdicției de a părăsi incinta după ce se închidea cetatea.

121
Una dintre porțile cetății, păstrate și azi

După cucerirea independenței, Vidinul intră în altă dinamică, pe care o cunosc toate orașele balcanice, la sfârșitul secolui XIX și începutul de secol XX. Clădirile sunt în cele mai diverse stiluri, dar predomină art nouveau-ul și neo-clasicismul. Clădirile, publice sau private, sunt construite în ritm susținut, iar printre cei care aduc influențele Occientului se numără arhitecții Nikola Neshov, Meyer Aladzhemov, Toma Varhota, Kosta Nikolov, Iliya Popov şi inginerii Dimităr Zahariev și Todor Kozhuharov.  Acum sunt ridicate mai: Școala de Vinuri (1883), prima de acest fel din Bulgaria, Banca Comercială Vidin, clădire proiectată de Nikola Neshov și renovată complet în 1994 de către arhitectul Stancho Vekov, Clubul Militar (astăzi galeriile de Artă), ridicate pe fundațiile uneia dintre porțile cetățeii (Kaleto), Liceul “Țar Simeon Veliki”, Museul Epigrafic Lapidarium din Vidin, precum și numeroase case ale unor comercianți – Ionița Nikolov, Vanko Dzhonov, Hadzhi Ivan Hadzhi Valchev, și mulți alții, care au făcut din Vidin orașul pe care îl cunoaștem astăzi.

DSC_0063DSC_0057DSC_1235

DSC_0064
Case din Vidin – sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX

În timpul regimului comunist, multe dinte casele negustorilor au fost distruse. Atunci s-a construit noul palat administrativ, de inspirație sovietică. Și tot atunci a fost amenajată piața centrală în care tronează monumentul închinați soldaților uciși în Războiul din 1912-1913.

DSC_1234
Primăria din Vidin

Ca și în România, ambiția comuniștilor a fost de elimina orice amintire a perioadei recente, motiv pentru care interesul lor pentru clădirile cu valoare arhitecturală a fost destul de scăzut. Ce s-a făcut pentru păstrarea și salvarea lor a fost mai curând rodul unor pasionați care au înfruntat indiferența sau chiar ostilitatea autorităților.

Nu putem vorbi despre Vidin, fără să amintim de Osman Pazvantoğlu. Dacă pentru noi, numele are rezonanțe mai puțin plăcute, (în folclorul nostru a rămas doar expresia ”de pe vremea lui Pasvante Chiorul”), pentru bulgari lucrurile stau cu totul altfel. Fost mercernar în slujba domnitorului muntean Nicolae Mavrogheni, Pazvantoğlu, prieten cu Napoleon, care l-a și inspirat, el a organizat o revoltă armată împotriva lui Selim al III lea în urma căreia a declarat un stat independent cu capitala la Vidin. Era perioada în care Imperiul Otoman era numit ”bolnavul Europei”, iar slăbiciunea lui a fost exploatată de Pazvantoğlu. În timp ce organiza expediții de jaf în teritoriile din jur, în Vidin el construia clădiri care fac și acum parte din patrimoniul aritectural al orașului. Așa a apărut Moscheea, care are în vârf nu o semilună, ci o inimă întoarsă invers (semn de sfidare a sultanului), biblioteca (în care s-au aflat peste 20.000 de cărți) sau cazarma în formă de cruce (construită în 1801, la un an după ce jefuise și incendiase Craiova). Toate acestea, fac din Pazvantoğlu (adversarul lui Iancu Jianu, dar și al Pașei din Ruse) unul dintre cei mai importanți eroi ai Vidinului.

DSC_0044
Moscheea lui Pazvantoğlu

Nu putem să nu amintim și de fostul cartier evreiesc, unul dintre cele mai mari nu doar din Bulgaria, ci din toată zona. Din păcate, el a fost demolat, iar acum mai supraviețuiește doar Sinagoga, aflată însă, într-o stare avansată de degradare. Construită în 1894, prin contribuția negustorilor evrei, sinagoga este monument istoric, dar, din păcate, nu sunt fonduri pentru renovarea ei.

Un alt punct de interes îl reprezintă Konakul turcesc „Koluka, „construit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Folosit de otomani drept sediu de poliție, a fost apoi sediul primăriei Vidin,  în anii 70 ai secolului al XIX-lea, pentru ca în final să devină muzeu.

DSC_0067.JPG
Konakul turcesc „Koluk”

Și acestea sunt doar câteva dintre poveștile pe care Vidinul le are de arătat turiștilor. Sper că v-am convins că un week-end aici merită cu prisosință. Și se dovedește, încă odată, că, mergând în alte locuri, îți descoperi mai bine locul de unde vii.

Istoria Craiovei are multe în comun cu Vidinul și, aflând poveștile de acolo, aflăm mai multe și despre noi.

Cristi Nedelcu

 

Marea Egee și albastrul de septembrie

 

20180909_093324.jpg

În septembrie, albastrul Mării Egee devine melancolic, capătă mai multe nuanțe și este mai cuminte. A obosit după o vară în care a fost dur luându-se la întrecere cu cerul pe care norii doar aruncau câte o pată. Acum se uită ușor amuzat la același cer pe care catargele corăbiilor îl zgârâie ca un copil care se joacă cu un băț pe nisipul ce străjuiește marea.

20180909_085932.jpg

Septembrie este luna în care Marea Egee te acceptă cu un alt aplomb. A trecut valul agresiv de turiști, iar pe cei de acum îi primește cu o ușoară complicitate, ca pe cineva care știe să guste un moment aparte. Vântul, care uneori, se stârnește ca din senin, ondulează apa în valuri care te îmbie la joacă.

20180909_093615

Verdele pomilor de pe falezele ce străjuiesc pe alocuri marea se resimte și el după pârjolul de peste vară în care soarele i-a pus rezistența la încercare. Acum razele soarelui sunt prietenoase și ating frunzele cu aceeași moliciune cu care se plimbă pe crestele valurilor.

 

20180905_121748.jpgPescarii încă ies pe mare la prima oră a dimineții, pentru ca apoi să ancoreze barca la doi pași de plajele turiștilor pe care îi îmbie cu pește proaspăt. Știu că nu mai pot face asta pentru mult timp.

 

20180908_121331.jpg

 

Sfârșitul lunii septembrie va goni ultimii turiști, iar Marea Egee își aduce aminte, uneori, că se poate înfuria din senin și, deși altmiteri nu îi stă în obicei, arată că este capabilă de o tornadă, chiar dacă una mai mică, făcută parcă pentru uzul turistic.

20180908_144259.jpg

Și așa, septembrie în Marea Egee îți picură în suflet un amestec de bucurie, melancolie, liniște și încântare care fac dintr-o vacanță petrecută în Grecia în această perioadă o amintire greu de uitat.

Pentru că Grecia, la fel ca și Italia, este ca un narcotic – provoacă dependență.

Cristi Nedelcu

Budapesta sub sărutul vacanței

Budapesta are renumele unui oraș trufaș. Nimic mai departe de adevăr. Este un oraș care își etalează cu nonșalanță bogăția arhitectonică, dar fără să te copleșească, așa cum face Veneția. Dimpotrivă, te primește, te invită să-l cunoști, să-l descoperi, și să î(ț)i promiți că vei reveni.

20170908_193817.jpg

Budapesta merită vizitată toamna sau primăvara. Când soarele și-a pierdut din putere, sau când încă nu a căpătat-o îndeajuns încât să transforme plimbarea pe străzi într-un calvar. Când lumina se prelinge ușor pe clădiri, pe parcuri, pe poduri, sau pe statui.

În Budapesta este multă istorie, deși orașul în sine este unul nou. Marile clădiri, de la cetatea Budva, la Palatul Parlamentului, sunt de la miljocul secolului XIX sau începutul secolului XX (fie construite, fie refăcute), dar asta nu le împiedică să fie purtătoare de istorie. Pentru că istoria, mai ales, cea turstică, este cea povestită.  Iar un oraș povestește, în primul rând, prin clădiri și monumente. Clădirile sunt spectaculoase – au dantelării în piatră, alternând liniile fluide cu unghiuri drepte. Majoritatea sunt impunătoare , de parcă malul Dunării nu ar putea fi străjuite decât de clădiri înalte care să îngrădească apele în felul acesta, și să nu permită fluviului să facă ce vrea el. În Budapesta, Dunărea este supusă. Își va recăpăta măreția când scapă din chingile orașului.

Statuile sunt și ele monumentale. Personajele aflate pe socluri impunătoare vor să impresioneze și să domine. Istoria spusă de ele este gravă. În replica, statuile la nivelul străzii spun istoria mica, aproape de om, pe care uneori o simți mult mai bine.

20170908_123100

Budapesta este ca un puzzle, prin urmare instantaneele o caracterizează cel mai bine.

Oamenii. Sunt relaxați, prietenoși, zâmbitori. De parcă nu ar trăi într-o capitală, și nu ar fi supuși stresului zilnic. Poate nici nu sunt. În mod sigur nu la nivelul bucureștenilor.

Peluzele. Cu excepția celei de lângă Parlament, care este păzită de soldați, celelalte sunt deschise publicului. Oamenii, în special tinerii, stau relaxați oriunde întâlnesc un colt de iarbă și citesc, se uită pe telefon, sau ascultă muzică. Asta este partea bună. Partea dark se vede vineri seara, când, în centru, lângă roata imensă, grupurile de tineri devin atât de numeroase, încât toate peluzele sunt pline. Deși mulți nu au 18 ani, stau câte 3 sau 4 în jurul une sticle de vin, sau a unor pahare de bere și discută, râd, ascultă muzică. Nu deranejază pe nimeni, și nici nu sunt deranjați de nimeni. Nici măcar de poliție.

20170908_214932

Restaurantele. Bupapesta este și un festin gastronomic. Dacă eviți meniul pentru turiști și îți dai osteneala să cauți puțin, găsești localuri dintre cele mai diverse – cu specific mexican, arăbesc, muntenegrean, cafenele dintre cele mai sofisticate sau  populare. Totul este să fii deschis și să încerci mereu ceva nou. Merită.

Întâlnirile. Pe străzile din Budapest ate poți întâlni cu o vedetă asiatică în plină ședință foto (sau video), un trabant al cărui proprietar își etalează cu mândrie sloganul ”Go Traby”, sau un artist care cântă la ferestrău. Totul pare firesc, nimic forțat, nimic căutat. Doar ești în vacanță și e normal să fie așa. Întâlnirile de genul ăsta fac parte din vacanță.

Petrecerile  Și pentru că tot suntem la acest subiect, am avut ocazia să văd cum se organizează o mini-petrecere de stradă în Budapesta. În hotelul în care eram cazați (undeva aproape de stadionul Ferencvaros) am fost anunțați vineri seara că a doua zi strada va găzdui un party, deci suntem rugați să mutăm mașinile. Strada a fost închisă pe o porțiune de  nici 100 de m, au fost aduse două toalete ecologice, instalată o miniscenă, și câteva mese de lemn. Au venit între 50 și 100 de oameni. Unii au făcut grătar, alții și-au adus mâncare în plase. Pe miniscena ridicată cineva interpreta la chitară concertul de Aranjuez.

Câteva sute de metri mai încolo se mai auzea doar un zumzet. Între timp, în capătul străzii începeau să fie parcate mașini din care coborau familii îmbrăcate în alb-verde. Peste puțin timp începea meciul celor de la Ferencvaros. Suporterii păreau înfocați, dar relaxați.

Am plecat din Budapesta cu imaginea unui oraș cosmopolit și relaxat. Când am ajund în țară am aflat că Ferencvaros făcuse remiză.

 

Cristi Nedelcu

O altfel de experienţă în Grecia

 

Este greu să ajungi în Grecia şi să ai parte de o experienţă turistică în care să nu fie incluse unul dintre următoarele ingrediente – mare, plajă, sit antic, călătorie cu vaporul, seară tradiţională, dans grecesc. Şi totuşi.. se poate. Dar pentru asta trebuie să ai încredere în greci atunci când îţi propun ceva. Mai exact să apelezi la una dintre agenţiile de turism de care Paralia este plină (am uitat să vă spun că experienţa asta este destinată celor care au ales cea mai populară destinaţie turistică din Grecia – Paralia Katerini, locul unde au fugit toţi turiştii români izgoniţi de preţurile de pe litoralul românesc şi de obiceiurile tot mai barbare de pe plajele româneşti).

Experienţa despre care vă vorbesc constă în vizitarea unui satului Pieria care a trecut în câteva zeci de ani de la o starea de semi ruină la statutul de localitate-magazin. Satul este cocoţat pe un vârf de munte, încât îţi este imposibil să îţi imaginezi cum au putut oamenii să îşi construiască acolo casele.  E drept că, dacă între timp ai văzut Meteora, întrebarea începe să îşi piardă din sens.

20150821_151906.jpg

Satul a fost construit de oamenii care s-ai refugiat din calea turcilor când aceştia au invadat zona. Sute de ani au trăit acolo, şi, ceea nu au reuşit invadatorii, a reuşit modernitatea secolului XX. Localitatea a fost părăsită în timpul regimului generalilor, oamenii plecând care încotro în căutarea unei alte vieţi. În ultimii ani, lucrurile s-au schimbat din nou şi reveniţi în locul de baştină, oamenii de aici au pus la punct un ingenios plan. Fiecare casă a devenit magazin, terasă, atelier, orice poate oferi ceva unde să îţi poţi cheltui banii. Pasul doi l-a reprezentat înţelegerea cu agenţiile de turism care duc acolo turiştii (de obicei fără să le spună foarte bine ce vor vedea) într-un mic popas între două obiective mult mai „titrate” (de regulă Pieria urmează după Olimp). La Pieria este greu să ajungi dacă nu faci una dintre excursiile cu autocarul organizate de agenţiile locale. În primul rând pentru că, indiferent ce ţi-ar povesti cineva, nu pleci să cauţi un sat grecesc transformat într-un imens magazin în condiţiile în care în Grecia  orice vizitezi trebuie să aibă legătură ori cu marea, ori cu antichitatea. În al doilea rând pentru că ceea ce îţi oferă este greu de explicat în câteva cuvinte unor turişti care au de obicei lista făcută de acasă.

20150821_134207.jpg

O plimbare pe străduţele întortocheate, strecurându-te printre case al căror principal farmec îl reprezintă amestecul de tradiţional şi modern-turistic, nu pare foarte ofertantă. Dar, când ajungi acolo, lucrurile capătă cu totul altă valoare.

Intrarea este spectaculoasă . Câteva zeci de indicatoare, toate în limba elenă (deşi turiştii autohtoni sunt cvasi-inexistenţi) îţi dau senzaţia că te vei avânta într-un labirint, lipsit de firul călăuzitor al Ariadnei.

20150821_132547.jpg

 

După primii paşi eşti cucerit de ceea ce vezi – străzi de piatră înguste, care se strecoară aidoma unor râuri pietrificare printre case unele renovate şi arătând semeţ, altele în construcţie, altele părăginite.

20150821_132855.jpg

Satul trăieşte după ritmul autocarelor care aduc turişti. Aerul dens pare a fi învelit totul într-o foaie invizibilă. Căldura este aproape materială şi totul pare încremenit. Nimeni nu face nici o mişcare, pentru că orice mişcare te face să transpiri. Deodată patru autocare debarcă aproximativ 160 de turişti ceea ce echivalează cu o adevărată invazie a micuţei localităţi. Oamenii ies brusc din amorţeală, prăvăliile devin animate, iar la restaurante chelnerii scutură firimituri inexistente de pe feţele de masă în aşteptarea clienţilor.

20150821_151929.jpg

Înţelegerea dintre agenţii şi oamenii din aşezare devine acum evidentă. Desantul are loc la ora prânzului, când turiştii, obosiţi de drumul prin Olimp (nu e aşa uşor să păşeşti pe urmele zeilor, chiar dacă ai potecă betonată) şi de numeroasele legende pe care trebuie să le ţină minte măcar până vor povesti colegilor ce au văzut în vacanţă, simt nevoia unui popas. Iar terasele umbrite te îmbie să te aşezi şi să îţi tragi sufletul pentru partida de shopping ce va urma. Pentru că în Pieria te afli într-un fel de mall în aer liber din care nu vei putea pleca fără să cumperi ceva.

Shoppingul compulsiv de care suferă orice turist se poate aici manifesta din plin. Anul trecut când am ajuns pe străzile pietruite ale oraşului criza din Grecia era subiectul pe buzele tuturor europenilor. Referendumul anti FMI şi UE abia se încheiase şi încă nu se ştia că acesta este un referendum balcanic pe care oamenii politici îl ignoră apoi (nu ca în recentul caz britanic când aceştia ţin musai să aplice rezultatele unui referendum chiar dacă acesta riscă să scufunde o ţară). Cu toate acestea, grecii, cel puţin din zona aceea, păreau a fi pe alt continent.  Grexitul părea ceva de neconceput (cum s-a şi dovedit) iar problemele economice erau cu totul altele – cât sunt dispuşi turiştii să cheltuie pentru toate lucrurile care li se oferă. Şi li se oferă nenumărate – de la păpuşi pentru cei care doresc să se iniţieze în arta teatrului de marionete, până la scaune pictatate sau suvenirui dintre cele mai diverse.

Undeva prin ochiul unei ferestre marea licărea amintind turiştilor că ea ar trebui să fie principala atracţie pentru care se află acolo.

20150821_153106.jpg

Înainte de a coborî din nou pe serpentinele care parcă sunt mai numeroase şi mai strânse la plecare, mai aruncăm o privire spre litoralul care ne aşteaptă. Până la urmă a trebuit să urcăm tocmai aici pentru a putea admira ţărmul grecesc în toată frumuseţea lui. Undeva parcă se aud strigătele aheilor „Thalassa! Thalassa!”

20150821_153853.jpg

 

Articol înscris în concursul Thailanda, Te Iubesc! organizat de KLM România, în colaborare cu Tedoo.ro și T.A.T. Balkans