Turcia – nu doar locuri, ci și oameni

 

Există mai multe feluri de a descoperi o țară. Cel mai la îndemână, pe care pe care îl practicăm cu toții în vacanță îl reprezintă locurile. Arhitectura, istoria, poveștile,  toate acestea sunt moduri de a lua cu noi o parte din țara pe care o vizităm. Mai târziu le vom tot povesti, modificându-le, uneori imperceptibil, alteori mai mult, în funcție de cum am simțit noi atunci și astfel construindu-ne amintirile acelei vacanțe.

Dar mai există un mijloc de a descoperi țara pe care o vizităm – privind oamenii. Chipurile lor îți pot spune mai multe despre ceea ce vizitezi, decît dacă ai citi tot felul de lucruri comune într-un ghid turistic. Ca urmare, în recenta vacanță din Turcia am făcut o adevărată colecție de portrete ale oamenilor de pe stradă.

Turiști, vânzători, locuitori ai orașelor prin care am trecut, oameni de toate vârstele și condițiile sociale. Chipurile lor spun multe despre o țară născută din conflictul Orient-Occident pe care nici acum nu l-a rezolvat la nivel de mentalitate. O țară orientală, cu obiceiuri și tradiții adânc înrădăcinate în această parte de lume, dar care speră mereu spre vest. Toate acestea se pot citi pe chipurile oamenilor surpinși în cele mai diverse ipostaze și momente ale zilei.

Cristi Nedelcu

 

 

 

 

069.jpg

 

497.jpg

060.jpg

210

392.jpg441.jpg

059.jpg

 

277.jpg

 

363.jpg

 

 

286.jpg

372.jpg

 

070.jpg

438.jpg

 

 

Reclame

Impresii din călătoria în Turcia

După cum spuneam, dincolo de jurnalul de călătorie, postez și câteva dintre impresiile care mi-au rămas din vacanța în Turcia, înainte ca acestea să se sedimenteze prea mult.

 

Cățelul care păzește pisici

20190327_143041

În marile orașe din Turcia s-a găsit o rezolvare cel puțin interesantă a problemei pisicilor fără stăpân (nu mă întrebați de ce pisicile fără stăpân sunt acolo o problemă și nu câinii, că nu știu). Sunt construite mici adăposturi pentru feline, chiar în mijlocul orașelor. De fapt sunt cuști în care pisicile găsesc mereu mâncare și adăpost și, prin urmare, vin singure aici. Un astfel de adăpost am văzut în Antalya, la câțiva pași de portul turistic. Spre deosebire de alte asemenea adăposturi, acesta avea și un paznic – un cățel dresat care era mereu vigilent ca pisicile să nu plece din acest mini-părculeț. Vorba ceea – râdemm glumim, dar nu părăsim incinta. Dacă vreuna dintre pisici se aventura dincolo de teritoriu (ceea ce se întâmpla destul de rar, pentru că felinele s-au obișnuit cu locul acela unde găsesc de toate și nu le deranjează nimeni), cățelul se lua după ea și o aduce înapoi.

20190327_143100

 

Politică și turism

 

 

Când pleci o săptămână în vacanță într-o altă țară, numai de politică nu-ți arde, mai ales că vii din România, unde politica te axifiază. Prin urmare, ai și tu chef ca măcar o săptămână să uiți de așa ceva. Doar că în Turcia e mai greu. Din punctul ăsta de vedere, țara seamănă teribil cu a noastră – politica a pătruns atât de adânc în societate, încât de greu să nu simți asta. Și nu mă refer la faptul că era campanie electorală pentru alegerile locale. Afișele care anunțau acest lucru nu erau (prea) deranjante. Puteai să nu observi că peste tot era chipul lui Erdogan și gata. De altfel, cu toate afișele care împânzeau străzile, partidul lui Erdogan a pierdut marile orașe. Dar politica invadează altfel spațiul oamenilor. Iată câteva exemple

20190322_155718

Inflația

Cursul liră turcească/euro este într-o continuă devalorizare. O spun toți comercianții cu care interacționezi. Ca urmare toți turiștii preferă să cumpere în euro, chiar dacă la mărunțișuri, în special suveniruri mici, ieși în pierdere. Cursul era aproximativ 6 lire/euro, dar uneori comericanții făceau paritatea de 5 lire/euro (în funcție și de cum negoiciai, de cât cumpărai, etc)

Berea

Turcia este o țară laică musulmană. Asta înseamnă că regulile islamice se aplică, dar cu moderație. De exemplu cele privind alcoolul. Reglementările aparțin municipalităților. De aceea, sunt orașe, cum ar fi Konya, unde nu găsești deloc la vânzare alcool. Nici la magazine, nici la restaurante. Poate doar în hotelurile de lux. Sunt alte orașe (cele turistice, de pe coastele Mediteranei sau Mării Egee), cum este cazul Antalyei, unde berea se mai găsește la vânzare, dar este scumpă (4 euro berea la bar, 2,50 euro la magazin). Ce legătură are asta cu politica? Păi partidul lui Erdogan promovează din plin valorile islamice, inclusiv prohibiția alcoolului. Municipalitățile conduse de oamenii din partidul lui au cele mai restrictive măsuri anti-alcool. Nu întâmplător, după anunțarea rezultatului alegerilor locale, acțiunile principalilor producători de bere din Turcia au crescut semnificativ.

 

Diamante și iahturi de lux

În urmă cu aproape 4 ani, Turcia a fost afectată de un cutremur în urma căruia multe case din zona Mării Egee s-au prăbușit. Atunci, guvernul a impus o așa numită ”taxă de lux” pe majoritatea produselor. Banii încasați din taxă se constituie într-un fel de fond de solidaritate. Singurele produse care sunt scutite de această taxă sunt diamantele și benzina pentru iahturile de lux. De ce? Pentru că familia Erdonag are afaceri în acest sector. Atât de simplu. Glumind, oamenii spun că ar fi bine ca familia Erdogan să facă afaceri cu săpun sau detergent, pentru că astfel poate se ieftinesc aceste produse.

Hoteluri pline, hoteluri goale

Turismul în Turcia a început să se dezvolte în anii 80, când gvernul a acordat o serie întreagă de facilități companiilor care veneau să investească aici. Cu timpul s-au dezvoltat mari resorturi de lux care practică, în perioada estivală, sistemul ulta-all-inclusive. În extrasezon, este practicat sistemul de circuite în care turiștii pot vizita obiectivele importante din țară. După cum mărturiseau oamenii din 2015 acest gen de turism a scăzut drastic. Măsurile luate de Erdogan care au proiectat asupra Turciei imaginea unei țări nesigure și instabile au lovit direct în turism. Dacă în alți ani, în sezonul de circuite toate marile resorturi din Antalya erau pline, acum doar 3 dintre ele erau deschise.

 

Ar mai fi de povestit despre cum a fost modificat sistemul de învățământ, pentru a spirjini învățământul religios care era în declin (de altfel religia este pe primul loc în Turcia în ceea ce privește procentul din PIB care îi este alocat), despre sistemul de sănătate (printre cele mai bune din Europa), despre cărțile care sunt foarte ieftine (4-5 euro) și despre chiriile foarte scumpe (400 de euro), dar și despre discrepanțele mari dintre Turcia de la malul mărilor și cea continentală.

Pentru că vizitând ambele zone, ai impresia că sunt două țări. Una occidentală, cosmopolită și dornică de progres și alta încremenită într-un timp care pare că se scurge aproape imperceptibil.

 

Cristi Nedelcu

Placido Domingo jr. cântă la Craiova

placido domingo

Craiovenii vor avea posbilitatea pe 20 aprilie să participe la un spectacol remarcabil, care va aduce va aduce pe scena Sălii Polivalente voci de excepție. Este vorba despre spectacolul ”Placido Domingo Jr. & friends”, unde, alături de fiul celebrului tenor, vor mai cânta Laura Bretan, Irina Polivanova,  Alin Stoica, și  Valentin Boghean.

Fiul lui Placido Domindo s-a născut în 1965 în Mexco City. Mama sa Marta Domingo este una dintre cele mai cunoscute soprane mexicane, cu o impresionantă carieră în Mexic, Europa și Israel.

Crescând într-o asemenea familie, era evident că tânărul Placido nu avea cum să aleagă altă carieră decât cea muzicală. El a început prin a scrie muzică, iar printre artiștii cu care a colaborat s-au numărat Michael Bolton, Sarah Brightman și Diana Ross. De la a scrie muzică la a cânta nu a fost decât un pas, iar Placido Domingo Jr. l-a făcut, susținând numeroase spectacole. În 2009 a participat la realizarea albumului Amore Infinito ca producător executiv și compozitor. De asemenea a cântat în duet alături de tatăl său. De altfel,cei doi au cântat împreună în multe spectacole și emisiuni TV.

În 2017 el și-a lansat primul său album, Latidos, care cuprinde 11 piese cunoscute din diferite stiluri – pop, jazz, tango, bolero, cha-cha-cha sau bachata.

Născută în Chicago într-o familie de români, Laura Bretan a devenit celebră în 2016, la 13 ani, când s-a făcut remarcată în showul America’s Got Talent cu o interpretare remarcabilă a ariei Nessun Dorma. În finala americană ea s-a clasat pe locul 6, dar avea să câștige Românii au talent în 2017

A particpat la numeroase concerte, și a colaborat cu mari artiști –  Il Volo, Andre Rieu, Ethan Bortnick sau Matteo Bocelli.

În ediția de anul acesta a Eurovisionului din România, ea s-a clasat pe locul doi cu piesa ”Dear Father”, după ce a câștigat premiul publicului.

Soprana Irina Polivanova, este una dintre cele mai bine cotate soprane din Ucrania. Născută în Liov, ea a absolvit Conservatorul de Muzică din Moscova în 2014, unde a și debutat, jucând în spectacole ca “Iolanta” și “Evgeni Onegin” de Ceaikovski, ‘La Boheme” de Puccini.

 

Au urmat colaborări cu numeroase instituții din întreaga lume. În 2015 a cântat la Craiova în spectacolul ”Don Giovanni” de Mozart .

Alin Stoica este tenor al Operei din București și laureat al premiului “Luciano Pavarotti”,  În 2017 la Concursul Internaţional pentru Tinerii Artişti Lirici din cadrul Sarzana Opera Festival.

Vali Boghean este unul dintre cei mai complecși muzicieni din Moldova. Cânta la peste 10 instrumente și a cântat, de-a lungul timpului în mai multe formații abordând stiluri diferite – jazz-pop-etno. Muzica interpretată de el este o sinteză originală a mai multor stiluri ce aparțin unor arii culturale diferite.

 

Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Filarmonicii „Oltenia” din Craiova condusă de dirijorul Marius Hristescu.

În România, spectacolul va avea loc  la Bucureşti pe 17 aprilie şi la Craiova pe 20 aprilie 2019, ora 20:00 La Sala Polivalentă.

Biletele costă 100 de lei (zona VIP) sau 50 de lei (în tribună) şi pot fi cumpărate online, de pe http://www.eventim.ro, sau de la agenţia de bilete a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, din Calea Unirii, nr.16, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 18:00.

Un spectacol care promite, și care nu trebuie ratat.

 

Cristi Nedelcu

Jurnal de vacanță (4)

Obruk Han

 

20190326_112850.jpg

Turcia are o relație aparte cu propriul patrimoniu istoric. Este o situație întâlnită destul de frecvent ca situri care te-ai fi aşteptat să fie în patrimoniul şi grija statului sau a comunității locale să aparțină unor persoane sau firme private.
În multe cazuri, construcții care datează din perioada selgiucizilor, sau chiar mai vechi sunt concesionate unor firme care deschid magazine, cafenele sau bazare.
Una dintre aceste construcții are o poveste interesantă, pentru că arată cum pot evolua lucrurile într-o astfel de situație.

20190326_111704.jpg
În apropierea uneia dintre cele mai interesante formațiuni geologice aflate pe Drumul Mătăsii, o dolină (un fel de pâlnie prin care apa care acoperea odinioară întreaga zonă s-a scurs în adâncuri) , se află Hanul Obruk.

20190326_112542.jpg

Construcție este masivă, aşa cum erau toate care străjuiau Drumul Mătăsii, care îți dă senzația unei basilici şi pentru ridicarea căreia s-au folosit blocuri de piatră luate din templele greceşti sau din bisericile bizantine.


Ultimele cercetări arheologice au fost făcute în 1996, după care Ministerul Culturii a făcut o înțelegere cu o firmă privată care ar fi urmat să susțină financiar reabilitarea monumentului, urmând să primească în concesiune clădirea pe câteva zeci de ani.

20190326_112408.jpg

Aranjamentul a deranjat localnicii care au dat în judecată Ministerul. De atunci procesul trenează (doar suntem în Balcani) iar şantierul restaurării este părăsit.

Antalya

Oraşele turceşti, în special cele din podişul Anatoliei, seamănă toate între ele. Lipsite de individualitate, ele se mărginesc la un conglomerat de cartiere recent construite şi magazine înghesuite unele în altele, ce amintesc de oraşele româneşti ale anilor 90.
În schimb, în zona litoralului, în special cel mediteraneean, lucrurile stau puțin altfel.
Antalya este un exemplu în acest sens.

20190327_144952.jpg
Vechi port roman, construit pe malul unui golf în formă de U (ceea ce permitea o apărare mai bună în fața piraților care amenințau mereu coastele Asiei Mici), Antalya şi-a păstrat acest rol până în zilele noastre, chiar dacă acum funcția principală a portului este cea turistică.
De altfel croazierele pe Mediterana, sau chiar pe râurile care se varsă în mare sunt nelipsite din orice pachet turistic.

20190328_144126.jpg
Din perioada romană, oraşul păstrează turnul (acum cu ceas) şi un Arc construit în sec I d.H. în onoarea lui Hadrian cu ocazia vizitei acestuia în oraş.

 

20190327_143139

20190327_144055.jpg

 

În rest, oraşul vechi înseamnă străzi înguste care şerpuiesc spre port sau paralel cu țărmul, străzi străjuite de case tipic târgurilor balcanice, cu prăvălii la parter şi etaje de locuit care se lasă în cornişe peste stradă.

20190327_143747.jpg
Belvederea oraşului este reprezentată de parcul aflat pe faleză. De aici este o privelişte perfectă către casacada care dă un aer de rezervație naturală unei aglomerări urbane.

20190327_110655.jpg
Oraşul este un adevărat furnicar – cafenele, magazine de bijuterii sau suveniruri şi nenumărate magazine de haine şi care pare că trăieşte în ritmul grupurilor de turişti care vin şi pleacă grăbiți căutând mereu experiențe, dar, de fapt, căutându-se pe ei.

 

20190327_155948.jpg
Tot ce am scris până acum sunt mici fragmente dintr-o realitate pe care am încercat să o simt în răstimpul unei călătorii de câteva zile în acest tărâm a cărui istorie are mai multă reverberație decât credem cu propria noastră istorie.
Dar toată această realitate trăită va fi ulterior completată de amintirile care se sedimentează şi transformă câteva zile de călatorie într-o experiență care te clădeşte.
Pentru că orice călătorie către alte tărâmuri este, în primul rând, o călătorie către şi în tine.
( vor urma impresiile)

Cristi Nedelcu

Jurnal de vacanță (3)

Ziua 3

Muzeul în aer liber din Göreme

IMG-20190327-WA0035

Majoritatea obiectivelor de vizitat din Cappadocia au legătură cu formațiunile stâncoase risipite pe întreg teritoriul regiunii.
La Göreme se găseşte un ansamblu de mânăstiri şi biserici unice, care au permis amenajarea unui muzeu în aer liber.
Mânăstirile au fost amenajate de primii creştini care au sosit în zonă şi care au rămas aici până când podişul a fost ocupat de turcii selciugizi.

IMG-20190327-WA0039
La sfârşitul primului mileniu, ansamblul era deja abandonat, încât este de mirare că frescele au supraviețuit până azi. De altfel, muzeul se află în patrimoniul UNESCO tocmai ca urmare a frescelor care s-au păstrat în tot acest timp. Cele mai multe nu pot fi fotografiate, pentru că se află în biserici aflate acum în plin proces de restaurare. De remarcat faptul că în câteva dintre bisericile de aici se află fresce din perioada iconoclastă, în care reproducerea chipurilor umane era interzisă.

IMG-20190327-WA0040.jpg

 

Pereții acelor biserici sunt împodobiți cu modele geometrice sau florale, multe dintre ele preluate din mozaicurile romane, aşa cum se întâlnesc şi pe covoarele turceşti tradiționale.
Frescele sunt realizate atât în tehnica veche, direct pe stâncă folosindu-se doar culoarea ocru, cât şi într-o tehnică ulterioară – se aplica o tencuială, apoi se pictau icoanele.
Una dintre biserici este remarcabilă prin culoarea albastră care formează fondul pe care au fost pictate icoanele, şi care te fac să te gândeşti că albastrul de Voroneț poate nu este chiar aşa unic cum ne place nouă să credem.

Covoarele turceşti

Există o rivalitate evidentă între covoarele turceşti şi cele persane pe care o simți din modul în care turcii îți povestesc despre cum ceea ce fac ei este mai complicat, mai vechi şi mai autentic şi mai cum vrei tu decât cele persane.

IMG-20190327-WA0041.jpg
Într-adevăr covoarele turceşti (aşa cum se întâmplă în tot Orientul) au în spate o întreagă istorie care porneşte de la perioada nomadă când covorul era singura piesă de mobilier din cort. De-a lungul timpului, ele au evoluat atât din punct de vedere al materialelor, cât şi al modelelor. Acum ele sunt din lână (de capră sau de oaie) , bumbac sau mătase.

IMG-20190327-WA0042

Având o istorie atât de veche, covoarele turceşti au devenit un element important al tradiției.
Ele sunt şi acum piesa centrală a zestrei fetelor iar
înainte mama băiatului era cea îşi alegea nora, iar covorul era un criteriu important.
Până la sfârşitul Imperiului Otoman covoarele turceşti nu s-au vândut în străinătate. Abia în epoca modernă s-a deschis vânzarea către străini, dar deja covoarele persane se impuseseră pe piețele occidentale.
Multe dintre modelele de pe covoarele turceşti se regăsesc şi pe cele tradiționale bulgăreşti sau olteneşti, fie că este vorba despre modele florale sau geometrice.

IMG-20190327-WA0043
Influențele culturale balcanice se fac simțite peste tot.

(va urma)

Cristi Nedelcu

Jurnal de vacanța (2)

20190324_103351

Ziua a doua

Când vorbim despre Cappadocia primul gând care îți vine în minte este zborul cu balonul. Imaginile cu zecile de baloane zburând peste formațiunile calcaroase sunt deja iconice pentru orice turist. Doar că zborul cu balonul depinde, în mare parte, de şansă. Un vânt ceva mai puternic şi zborul rămâne doar o dorință.

20190326_064936
Dar ceea ce dă nota caracteristică acestei regiuni şi a cărei vizitare nu depinde de vreme este peisajul. Cappadocia este zonă unde întâlneşti la tot pasul formațiuni calcaroase sau din tuf vulcanic care au supraviețuit eroziunii. Rezultatul îl reprezintă stânci în formă de conuri, ciuperci sau alte siluete care mai de care mai bizare.

20190324_124438.jpg

Nu este singurul loc de acest gen din Europa. Astfel de formațiuni carstice putem întâlni şi în nordul Bulgariei, la Belogradcik, sau în sudul Franței, la Montpellier. Doar că aici, în Cappadocia ele sunt mult mai răspândite şi mai spectaculoase. În plus, ele au fost folosite mult timp ca locuințe sau lăcaşuri de cult, pentru că în ele se putea săpa foarte uşor.

De aceea Cappadocia este plină de vechi biserici săpate în piatră sau de oraşe subterane.

CanionuI Ihlara

20190324_114045.jpg

Este cel mai mare din Turcia cu peste 17 km lungime. Pasionații de drumeții montane îi pot parcurge pe toți, dar traseul standard este de 3 km şi durează peste două ore. Nu pentru că ar fi prea dificil (traseul este amenajat cu trepte, pasarele şi podețe de lemn) ci pentru că eşti tentat să te opreşti la tot pasul. Stâncile parcă sunt tăiate cu cuțitul, iar la înălțimi uneori neverosimile se văd gurile locuințelor săpate în piatră. Sunt multe şi amplasate acolo unde nu te aştepți.

20190324_111956.jpg
La fel ca peste tot în Cappadocia, formațiunile stâncoase alcătuite din tuf vulcanic şi calcar au reprezentat mediul ideal pentru cei care îşi căutau un refugiu. Iar cei care aveau nevoie de un astfel de refugiu au fost primii creştini, a căror religie era subversivă pentru Imperiul Roman al vremii. Ca urmare, creştinismul timpuriu a lăsat urme peste tot în Cappadocia. Numai în canionul Ilharla sunt peste 150 de biserici săpate în stâncă.
Eu am vizitat două dintre ele – Biserica de sub copac şi Biserica şarpelui. Ambele au frescele bine păstrate ceea ce este remarcabil având în vedere că din secolul IX au fost abandonate.
Interesant este faptul că numele bisericilor nu sunt date după sfinții care le patronează. Nici nu ar fi posibil, pentru că, odată abandonate, tradiția legată de ele s-a pierdut. Au rămas frescele şi ele sunt cele care dau acum numele peşterilor.

20190324_112747

Biserica de sub copac sau Biserica Proorocului Daniel nu este denumită aşa, pentru că l-ar fi adăpostit pe prooric, ci ca urmare a frescei de la intrare, unde îl putem ghici pe prooroc după leii care îl însoțesc.
Tot fresca este cea care a dat numele Bisericii şarpelui, pe al cărei perete este pictată o scenă unică în iconografia creştinismului – şarpele care muşcă patru femei pentru a le pedepsi ( niciuna nu este pedepsită pentru păcatul adulterului ci pentru bârfă, pentru neascultarea soțului sau pentru părăsirea copiilor.

Dar, dincolo de vizitarea acestor biserici, canionul îți oferă prilejul unei întâlniri nu natura în formele ei cele mai neaşteptate.

Çardak – oraşul subteran

20190324_160126.jpg

Oraşele subterane se găsesc răspândite pe tot cuprinsul Cappadociei. Ele au apărut din cele mai vechi timpuri ( primele astfel de aşezări sunt datate din vremea hitiților) iar dezvoltarea lor a fost determinată de două elemente – relieful calcaros care permitea realizarea unor săpături complexe şi istoria unei regiuni unde s-au perindat toate marile civilizații – de la sumerieni şi asirieni, la hitiți şi romani. Şi fiecare astfel de invazie îi determina pe locuitori să se ascundă. Oraşele subterane au fost pentru locuitorii de aici ceea ce însemna codrul pentru românii care fugeau din calea invadatorilor. Fiind nevoiți să stea ascunşi uneori luni în şir locuitorii au săpat tot mai adânc iar unele dintre oraşe au şi 9 nivele.
Un oraş subteran este format dintr-un ansamblu de zeci de încăperi şi tuneluri care coboară adânc în munți. Oamenii se retrăgeau aici împreună cu animalele şi cu proviziile până trecea primejdia.

La fel ca majoritatea locuințelor săpate în stânci, oraşele subterane au fost locuite până în secolul IX.

20190324_160717.jpg

Valea Dragostei

Dacă oraşul subteran este interesant pentru cei pasionați de istorie, Valea Dragostei este un punct de atracție pentru toți turiştii.

20190324_170306.jpg
Formațiunile adunate au forme identice încât par toate trase la xerox. Pentru turişti Valea Dragostei nu este doar un prilej de fotografii, ci şi de glume, de cele mai multe ori licențioase.

Ritualul semazeni

Dervişii rotitori au avut cumva destinul căluşarilor de la noi. Un obicei cu profunde rezonanțe mistice, în care elementele arhaice păstrează înțelesuri la care nu mai avem acces, a fost transformat într-un spectacol pentru turişti.

20190324_184930.jpg

Ritualul avea menirea de a le permite dervişilor să intre în relațiie directă cu spiritele sau cu divinitatea, aşa cum o făceau şamanii.
Dacă şamanii foloseau substanțe halucinogene sau ciuperci pentru a îşi induce transa, dervişii rotitori folosesc muzica şi recitarea unor versete din Coran.
Întregul ritual a fost conceput de Mevlana-Rumi ca parte a filosofiei sale religioase.
Desigur, pentru un european accesul la o astfel de experiență este greoaie şi este puțin probabil să poată trece dincolo de elementele exterioare. Doar efectul hipnotizator al muzicii monotone îți dă o imagine, măcar parțială, a acestei transe.

În rest este un punct de bifat în programul unei excursii.

(va urma)

Cristi Nedelcu

Jurnal de vacanță (1)

 

Turcia poate fi descoperită în multe feluri, iar un circuit la mijloc de primăvară, când căldura cotropitoare a verii nu a invadat Antalia, pe munții Taurus încă străjuieşte zăpada iar Mediterana devine tot mai prietenoasă şi te lasă să intri în apă măcar până la glezne este unul dintre cele mai interesante.

Ziua 1

Konya

Konya este centrul unei regiuni, Rum, care, odinioară ( înainte de cucerirea de către otomani) era centrul Imperiului Selciugid. În tradiția creştină el era cunoscut drept Iconia, grație numeroaselor icoane care se realizau aici. De la această denumire se trage actualul nume al oraşului – Konia.
Zona este una dintre cele mai tradiționalite din Turcia.

20190323_130641.jpg

Poți vedea pe stradă la tot pasul femei cu capul acoperit, iar în magazine şi în baruri nu găseşti de vânzare băuturi alcoolice. Cu toate astea, consumul de alcool este printre cele mai ridicate din Turcia. Natura umană e greu de schimbat.

Mevlana

Principalul punct de atracție al oraşului este Mănastirea Mevlana.

20190323_130145

 

Fondată de Rumi, cel mai important poet şi filosof care a trăit aici în Evul Mediu, mânăstirea este, alături de Casa Fecioarei Maria, unul dintre cele mai vizitate locuri religioase din Turcia. Mânăstirea este spectaculoasă. Minaretele se înalță drepte spre cer, încât ai senzația că îl ating, iar ornamentele bogate te fac să înțelegi cum a evoluat arta islamică datorită interdicției de a reprezenta chipul uman.

20190323_132324.jpg
Mânăstirea este centrul unui adevărat furnicar de turişti şi, dacă ar fi să fac o analogie cu un monument de la noi, acesta ar fi Mânăstirea Cozia – importanță istorică, relugioasă şi culturală, afluență de turişti şi mult comerț în jur.
Oraşul trăieşte, în mare parte, din Mânăstire. Străzile din jur sunt adevărate bazare unde poți găsi orice – de la suveniruri şi dulciuri, la haine.

20190323_134931.jpg

Sultan Han

Din Konya, se pleacă spre Cappadocia pe străvechiul Drum al Mătăsii. În Evul Mediu (când Marco Polo descoperea pentru europeni Orientul) drumul era presărat, la fiecare 40 de km, cu hanuri. De ce la 40 de km? Atât era „autonomia” unei caravane, după care caii sau cămilele trebuiau să se odihnească.

20190323_162618.jpg
Când vorbim despre „han”, termenul are alt înțeles decât în Europa. Clădirea nu era de lemn, ci de piatră şi era inaltă de aproximativ 10 m. Arcadele şi bolțile sunt asemănătoare, păstrând proporțiile, celor din catedralele gotice

 

Piatra este cioplită cu modele specifice arhitecturii selciugide.
Cea mai importantă astfel de construcție este Sultan Han, care este acum în curs de restaurare.
Sultan Han este ultimul popas înainte de Cappadocia. Despre călătoria în acest ținut, care în limba persană înseamnă „țara cailor frumoşi” în episodul următor.

Cristi Nedelcu