Shakespeare și epidemiile din vremea sa

Când Mercuțio este rănit de moarte în confruntarea cu Tybalt, aruncă asupra celor două case a căror vrajbă să la originea întregii tragedii un blestem  

 ” A plague o’ both your houses!”. (III, 1)

De trei ori repetă Mercuțio acest blestem și el se va împlini, dar nu așa cum ne-am aștepta. Ciuma  îi lovește într-adevăr pe cei din casele Capulet și Montague, dar într-un mod aparte.

Moartea lui Mercutio – desen de Frank Bernard Dicksee

Încercând să îi ofere Julietei calea de a scăpa de căsătoria cu Paris, și de a rămâne împreună cu Romeo, Lorenzo pune la cale un plan destul de complicat. Îi oferă Julietei o băutură care o adoarme, încetindu-i toate funcțiile vitale, astfel încât toți să o creadă moartă. Între timp, îi trimite vorbă lui Romeo aflat în exil la Mantua că Julieta nu este moartă, ci totul este doar un plan ticluit de el. Dar, trimisul lui Lorenzo este sechestrat într-o casă aflată în carantină

 

FRIAR JOHN

I went to find another poor friar from our order to accompany me. He was here in this city visiting the sick. When I found him, the town health officials suspected that we were both in a house that had been hit with the plague. They quarantined the house, sealed up the doors, and refused to let us out. I couldn’t go to Mantua because I was stuck there. (V,2)

 

Piesa a fost scrisă între 1595 și 1596, după încheierea epidemiei de ciumă care lovise Londra. Introducerea acestei referințe la ciumă în Romeo și Julieta face parte din modul în care Shakespeare obișnuia să facă trimiteri la evenimente recente, pentru a atrage atenția publicului. Iar o epidemie care ucisese 10.000 de londonezi, când populația acestui oraș era de 100.000 de oameni era încă o amintire puternică în rândul spectatorilor.

De fapt, ciuma apăruse în Anglia chiar în anul nașterii lui Shakespeare, 1564, dar în 1593 a devenit mult mai amențitoare. Shakespeare ajunsese la Londra și își făcuse deja intrarea în lumea actorilor (probabil în piesele lui Ben Johnson). Scrisese piesele Titus Andronicus și Henric al VI-lea, iar numele lui fusese deja amintit în celebrul pamflet al lui Robert Greene, în care acesta îl numește ”Shake-scene” și ”o cioară împodobită cu penele noastre”, ceea ce ar putea fi o acuzație de plagiat . De altfel și Bernard Shaw spunea ”Shakespeare știe foarte bine să spună o ppveste, cu o singură condiție – să o mai fi spus cineva înaintea lui”.

Apariția ciumei obligă autoritățile să închidă teatrele, iar trupele se văd nevoite să supraviețuiască te miri cum. La fel cum se întâmplă și azi cu teatrele independente.

Shakespearea profită de acești doi ani și scrie două poeme cu care speră să rămână în istoria literaturii – ”The Rape of Lucrece” și ”Venus and Adonis ”. Pe vremea aceea, piesele de teatru nu erau considerate literatură, și chiar teatrul era mai curând entertainment. Prin urmare, cu tot succesul pe care spera să îl aibă, Shakespeare nu avea cum să rămână în istoria literaturii engleze cu lucruri minore ca piesele pe care începuse să le scrie. Așa că a publicat, cu sprijinul unui prieten din Stratford, Richard Field, aceste două poeme lungi, pe care nimeni nu le mai citește astăzi.

În 1594 teatrele se redeschid și Shakespeare începe să scrie din nou piese, cu un succes copleștior. Practic, în epocă Shakespeare devine nu doar cel mai jucat dramaturg, ci și cel mai bogat. Dovadă, investițiile în case și terenuri pe care le face la Stratford.

În 1606, ciuma revine și îi obligă pe Shakespeare și asociații săi, împreună cu care construise teatrul The Globe, să închidă din nou teatrul. O stagiune de succes, care includea unele dintre cele mai bune piese puse vreodată în scenă – „King Lear” și „Macbeth”  de Shakespeare, „Volpone” de Ben Johnson și „The Revenger s Tragedy” de Thomas Middleton era oprită la mijloc din cauza epidemiei.

Consiliul de Coroană decisese ca teatrele publice să fie închise odată ce numărul celor care mureau săptămânal depășea 30. În realitate, interdicția era ocolită, și spectacolele se țineau când numărul  deceselor provocate de ciumă scădeau sub 40. Arhivele Consiliului din acea perioadă au fost distruse într-un incendiu din 1618, așa că nu vom ști exact ce număr declanșa închiderea.  Avem un indiciu în acest sens în piesa ”Ram Alley”  scrisă de dramaturgul și piratul Lording Barry, în replica

“I dwindle as a new player does at a plague bill certified 40.”

Trebuie să remarcăm că în zilele noastre actorii și teatrele s-au dovedit mai responsabile decât o făceau actorii și spectatorii din vremea lui Shakespeare. Și nu numai actorii.  În toamnă, Regele James al VI, îngrijorat că Parlamentul nu-i va aproba planul de unire dintre Anglia și Scoția până la Crăciun (tot politica era importantă și atunci în vremuri de epidemie), i-a constrâns pe consilierii săi să facă mai multe pentru a se lupta cu epidemia. La rândul lor, aceștia au cerut mai multă vigilență din partea autorităților, și  s-au plâns primarului că mult prea mulți londonezi ștergeau semnul crucii roșii de pe ușile caselor lor, care marca o gospodărie infectată și în carantină. Primarul a răspuns că se vor folosi vopsele pe bază de ulei în loc de cele pe bază de apă, pentru a preveni acest fenomen.

Cu alte cuvinte, englezii inventaseră tot felul de metode pentru a scăpa de carantină. Iar rezultatul era că epidemia nu putea fi oprită.

Harta Londrei cu parohia unde a locuit Shakespeare

Epidemia se întinde până în parohia unde locuia Shakespeare, „Sf. Olaf” din Silver Street, aflată în nord-vest, chiar în zidurile cetății Londrei.  Proprietara casei unde locuia Shakespeare, Marie Mountjoy, moare de ciumă și este îngropată în curtea de la „Sf. Olaf”, la vârful epidemiei, pe 30 Octombrie.

Unul dintre cele mai ciudate lucruri despre urmele lăsate de viața lui Shakespeare este că știm mai mult despre conversațiile lui cu Mountjoy decât despre acelea pe care le avea cu propria soție. În 1604 dramaturgul a fost rugat să rezolve o criză domestică în gospodăria Mountjoy. Soții Mountjoy, care pierduseră un copil cu 10 ani în urmă, aveau un singur moștenitor, o fată pe nume May. Aveau de asemenea un muncitor priceput care trăia sub acoperișul lor, Stephen Bellot, un tânăr pe care soții sperau să-l căsătorească cu Mary, pe care „i-o ofereau de bună voie”. Știm acest lucru, împreună cu detalii despre implicarea și mărturia ulterioară a lui Shakespeare, dintr-o dispută privind zestrea promisă, care a sfârșit în instanță, opt ani mai târziu, ale cărei înregistrări au fost descoperite în 1910. Shakespeare a declarat instanței în mărturia sa, că doamna Mountjoy l-a „solicitat și rugat” pe el să „convingă” pe Belott „să efectueze căsătoria menționată” și că „în consecință” a respectat dorințele ei.

Shakespeare s-a mutat în Silver Street în jurul anului 1602. Se pare că a părăsit această parohie la scurt timp după moartea doamnei Mountjoy, într-un moment în care autoritățile ordonaseră carantinarea caselor infectate în ceea ce era unul dintre ultimele focare de ciumă din acea epidemie.

După acest moment, Shakespeare va mai scrie opt piese dintre care una pierdută azi (Cardenio). Doar Furtuna se va mai ridica la nivelul marilor sale opere de până atunci și, de aceea, este considerată și testamentul său artistic.

În 1613 se retrage la Stratford, după o carieră de 25 de ani, iar pe 23 aprilie 1616 moare la vârsta de 53 de ani probabil de febră tifoidă, tot o boală infecțioasă.

Cristi Nedelcu

Radiografia unei iubiri

Am cunoscut-o pe Andrada Cojocaru grație meseriei pe care am împărțit-o ani de zile – jurnalismul. Este una dintre vocile inconfundabile pe care le are Radio Oltenia Craiova și un realizator de emisiuni de marcă.

Dincolo de calitățile ei profesionale, Andrada este un om minunat și toți cei care o cunosc știu asta. Volumul de poezii pe care l-a lansat la cel mai recent Târg de carte Gaudeamus de la Craiova, ”Radiografia unei iubiri”, ne arată o altă latură a ei – talentul literar și creativitatea. Am scris câteva cuvinte despre versurile Andradei, ca un îndemn către poezia ei. Pentru că, indiferent de vremurile pe care le trăim, avem nevoie de poezie.

Există două feluri de a face poezie. Unul este cel cerebral, care face din poet un truditor al cuvântului, ce șlefuiește fiecare sens, până când se potrivește emoției sau ideii pe care vrea să o transmită. Cazul extrem al acestui mod de a face poezie, îl întâlnim la Edgar Allan Poe. În The Philosophy of Composition el explică pe larg că felul lui de a scrie poezie este mai curând analitic și metodic, decât spontan. Poemul ”Corbul” s-a născut, spune autorul, ca urmare a unei construcții logice și nu a unei inspirații.

Al doilea mod de a face poezie este mai intim. Îți iei propriile trăiri, speranțe, dureri și iluzii și le preschimbi în material poetic. Este o poezie poate mai puțin elaborată dar mai sinceră, și care are șanse mai mari să facă să rezoneze cititorul, într-o epocă în care sinceritatea este tot mai greu de găsit.

Poezia Andradei Cojocaru din volumul ”Radiografia unei iubiri” face parte din această a doua categorie. Andrada are curajul de a își expune sufletul în fața cititorului și de își spune povestea ei. O poveste tristă, dar prin a cărei tristețe răzbate ca un fir de lumină mesajul că dragostea poate să treacă peste dureri și tragedii.

 

Dacă lacrimile mele te-ar aduce înapoi,

Oceane, de pe planete nenăscute, mi-ar plânge din ochi

 

Poezia Andradei nu este doar o amintire dureroasă, este și un mod prin care aceasta este sublimată într-o trăire cathartică.

 

În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.

Ar trebui să smulg iarba prin care ai trecut,

Ca urmele pașilor tăi să nu mai respire verde.

Dar și așa, m-ar găsi vântul în preajma ta.

Aș rămâne cu secera în mână,

Și vântul adiind prin iarbă.

Mi-ar fi frică să respir ca niciun fir

Să nu se clintească în urma ta.

Doar să sărut pământul în urma pașilor tăi

 

 

Sunt câteva elemente care revin în versurile Andradei – cerul, zborul, stelele, norii – care proiectează iubirea ei într-un plan cosmic, ca un semn că uneori terestrul nu este suficient pentru a cuprinde o iubire.

 

Aș vrea să spun că ochii tăi priveau cerul

Dar nu, erau închiși pentru a salva

O ultimă amintire cu noi

 

Îmi repornește inima să mai bată o dată,

Ca aripa unei păsări într-o colivie eternă,

Privind norii care-i zgârâie, iar și iar, retina.

 

Versurile Andradei sunt o invitație de a pătrunde în cele mai ascunse cotloane ale sufletului ei. Iar pentru cititor nu este alt mijloc mai bun de a îi răsplăti această invitație decât a le citi cu inima deschisă.

 

Cristi Nedelcu

Graffiti – de la un proiect fotografic la un volum de proză

Totul a început cu fotografiile din seria #zidurilepovestesc. Nu mai știu când am început să le fac și să le postez pe facebook. Dacă mă gândesc mai bine, îmi aduc aminte că luni de zile am trecut pe lângă fostul magazin ”Confortul”, unde cineva scrisese ”Ce se întâmplă cu noi?”. Nu am fotografiat acest graffiti, deși mereu îmi propuneam asta. Apoi, într-o zi, când m-am decis să o fac, inscripția se ștersese. Cred că acesta a fost elementul declanșator al proiectului de a salva de la uitare aceste gânduri pe care oamenii le scriu pe ziduri.

Apoi, iar fără să îmi dau seama cum, fotografiile au început să nască povești. Nu toate, ci doar unele. Și asta este unul dintre lucrurile nedeslușite. Nu știu nici până acum de ce unele dintre aceste graffiti au născut povești, iar altele nu.

De fapt nu am nici până acum răspunsul la întrebarea ”Cum se nasc poveștile?”. Uneori am senzația că ele trăiesc într-o lume a ideilor cum ar fi zis Platon, sau într-un cloud cum am zice noi astăzi, și la un moment dat, aleg să se materializeze fără niciun motiv anume.

Cert este că din toate aceste fotografii s-au născut 12 povestiri. Câteva dintre ele pot fi găsite pe blog. Altele, nu. Toate sunt însă în volumul care, după multe ezitări și consultări, l-am numit ”Graffiti”. Un volum care spune povești ale orașului, așa cum le-am simțit și le-am imaginat eu. Și nimeni nu ne poate garanta că lucrurile nu s-au întâmplat într-un mod asemănător. Pentru că orice oraș are povești pe care nu le știm și care, uneori, lasă urme vizibile. De multe ori trecem pe lângă ele și nu le vedem, alte ori le înregistrăm grăbiți. Dar aceste povești sunt cele care de fapt construiesc orașul, care nu este o sumă de clădiri, străzi și piețe, ci tot ceea ce acestea găzduiesc.

Volumul a apărut la editura Heyday books, înființată de trei tinere entuziaste care s-au decis să parieze pe carte într-o vreme în care toată lumea se plânge că nu se mai citește (apropo, dacă tot cei care se plâng că oamenii nu citesc, ar citi, atunci consumul cultural ar fi altul).

Ar fi multe de spus despre carte. Dar acum este rândul vostru să spuneți ce credeți despre ea. Aștept opinii cu nerăbdarea cu care orice scriitor așteaptă întâlnirea cu cititorii săi.

Cartea poate fi comandată la comenzi@heydaybooks.ro.

Cristi Nedelcu

Să faci din Miami Bici și să mai și pocnească

Înainte de a începe cronica propriu zisă, trebuie să recunosc că eu sunt fan Codin Maticiuc. Asta pentru că el este dovada vie că Drumul Damascului poate trece și prin Primăverii și că revelațiile nu țin cont de originea socială. Așa că un băiat de bani gata care era mai curând cunoscut pentru aventurile lui din cluburile bucureștene, poate deveni peste noapte un actor nu foarte rău, un scenarist mai bun decât mulți alții cu pretenții și un producător de succes.

Revenind la  film. ”Miami  ̶b̶e̶a̶c̶h̶  Bici” este ceea ce vrea să fie. Nici mai mult, dar nici mai puțin – un film comercial, o comedie spumoasă, care să te binedispună și să te facă să îți petreci seara într-un mod cât mai plăcut. Comicul pe care mizează poate părea cam frust, dar suntem totuși în 2020 și umorul fără perdea nu ar mai trebui să ne facă să fim atât de crispați.

De altfel din cele două scene care sunt, după părerea mea, de un umor nebun, doar una se bazează pe limbaj vulgar. Este vorba despre confruntarea dintre ”băieții din România” și ”mafioții cubanezi”, în  care limbajul de stradă de la noi este tradus ”mot a mot” în engleză, iar rezultatul este teribil – sala aproape se sufocă de râs. Dacă nu știați cum se dă ”perversa de pe Târgu Ocna” în engelză, aflați că este ” Dirty Lady from Târgu Ocna”. Și mă opresc aici cu spoilerele.

 

A doua scenă este cea în care aceeași ”băieți din România” trebuie să amenințe un patron de restaurant, într-o limbă pe care nu o cunosc aproape deloc (spaniolă), iar unul dintre ei este sub influența unor ciuperci halucinogene. Iar cel care dă sarea și piperul scenei este Codin care, aici, reușește să îl depășească pe Matei Dima (BRomania). Doar aici, pentru că în restul filmului, Dima este vioara întâi.

Scenariul este foarte bine construit și deși apelează la ceea ce am putea numi clișee, o face într-un mod creativ, astfel încât chiar dacă multe dintre episoade sunt previzibile, acest lucru nu deranjează spectatorul. În definitiv nimeni nu se așteaptă să mai inventeze cineva odată apa caldă, sau mersul pe jos.

Visul american (”totul e posibil”) se confruntă cu anti-visul românesc (”nimic nu poate funcționa, totul e în zadar”) într-un dans contondent al întâmplărilor hilare.

Din punct de vedere tehnic totul este realizat impecabil. De la scenariu (despre care am mai spus și care îi aparține lui Codin Maticiuc și Alex Coteț), la regie, decupaj, muzică, sunet, etc.

Regizor a fost ales Jesús del Cerro, cel care a mai realizat câteva filme comerciale românești (”Nașa”, ”Hohoho”, ”S-a furat mireasa”) și se vede că și-a făcut mâna în astfel de producții.

În final, una peste alta, producătorii au realizat ce și-au propus – un film la care se râde și care poate fi comparat cu orice film american de gen.

Și pentru că am fost invitat la proiecția de gală nu puteam rata momentul să fac un interviu cu cei doi ”vinovați” – Codin Maticiuc și BRomania

 

Binterviu cu Bromania și Codin

Lume multă, înghesială, Codin și BRomania sunt mereu solicitați să facă poze. Ne tragem într-un colt, de unde oricum sunt mereu asaltați de fani.

Ce așteptări aveți de la film ?

Bro:  Din ce punct de vedere?

Din punct de vedere al publicului

Bro: Râs, râs și iarăși râs

Codin: Sunt niște așteptări pe care oarecum le-am testat. Am văzut filmul de mai multe ori, am primit mesaje de la spectatori, am fost la mai multe lansări în țară și am văzut că se râde.

Mai râzi la film după ce l-ai văzut de 10-15 ori ?

Codin: Da, dar nu cred că râd unde râde toată lumea, râd la alte chestii, ale mele personale. Este vorba mai mult despre amintirile legate de filmare

Bro deja a fost furat de lângă noi să facă poze, așa că nu mai poate răspunde la întrebare.

În momentul în care ați construit scenariul, ați pornit de la niște elemente care știați că vor prinde la public, sau le-ați gândit  pe parcurs?

Codin: Scenariul a fost gândit sută la sută ca un concept de marketing. Desigur se bazează pe comicul de situație la care știam clar că se va râde, dar s-a ținut cont foarte mult de marketing.

În general se spune că filmele românești nu au foarte mare priză la public. Crezi că e adevărată percepția asta ?

Codin: Da, este adevărat, din mai multe unghiuri, dar nu vreau să vorbesc acum despre asta. În general filmele românești nu sunt făcute pentru public, sunt făcute pentru festivaluri. De aceea nu au succes la public. Percepția generală este că se fac doar pentru festivaluri și atunci când se face un film comercial lumea ar trebui să știe, să se informeze, ce fel de film e, cui se adresează și așa mai departe.

E greu să faci rost de bani pentru un film?

Bro (apare după ce a terminat o serie de fotografii) : Da. Ce ai întrebat?

E greu să faci rost de bani pentru un film?

Bro: Nu când lucrezi cu Codin Maticiuc (râde). Fără fund se numește bugetul pentru acest film.

Codin modest tace.

În afară de el, a mai contribuit cineva cu bani ?

Bro: Da, au fost mai mulți

Și tu?

Bro: Da, ne-a păcălit pe mai mulți să zicem așa dar se pare că această păcăleală a meritat când auzim râsetele din sală.

Codin tace în continuare la fel de modest.

Cei mai mulți spun că nu merg la un film românesc deoarece se aude foarte prost, sunetul lasă de dorit.

Bro: Băieții care au făcut sunetul la filmul ăsta sunt foarte buni

Codin (intervine, semn că este un lucru de care s-a lovit și el): Să știi că am auzit de asta la foarte multe filme românești. E foarte simplu. Atunci când nu ai bani, sunt mai multe capitole la care faci compromisuri. Sunetul este unul dintre ele. Dacă ai bani faci bine, dacă nu, nu. (uite ce simple devin lucrurile când știi cum să pui problema)

Dacă ar fi să o iei de la început, ai schimba ceva la film ?

Codin: Îți dai seama că tot timpul găsești lucruri care trebuiau filmate mai bine, trebuiau făcute mai bine. Dar mai bine nu mă băga în zona asta că înebunesc

Cum a fost cu scenariul ? L-ați scris împreună ?

Codin: L-am scris eu în totalitate iar Bro mi-a făcut cunoștință cu Alex Coteț care a venit cu foarte multe schimbări,  dialoguri și situații comice

Filmul va avea și o continuare?

Codin: Este gândit așa, să aibă, dar asta doar cifrele ne pot indica dacă vom avea continuare sau nu

Ce înseamnă asta ca număr de spectatori ?

Cred că după 200.000 poate să aibă, după 300.000 trebuie să aibă, după 350.000 ne apucăm de scenariu, e prioritate zero.

 

Cristi Nedelcu

PS: Ulterior am aflat că filmul a costat 1,5 milioane de euro (printre cele mai scumpe filme românești) și că deja se lucrează la scenariu pentru continuare. Chiar sunt curios câți spectatori va avea.

La Săpata, La Săpata/ Să bem vinul cu covata

Cea de-a 35-a ediție a ”Brânzeturilor cum se cu…Vin” ne-a adus în premieră vinurile ”La Săpata” ale cramei ”Delta Dunării”. Evenimentul organiat de Asociația Bloggerilor Olteni împreună cu dictionarculinar.ro a fost găzduit de această data de Trattoria Chiriac, un local recent deschis în apropiere de Piața Chiriac.

Crama și vinurile ne-au fost prezentate de Roberto Pieroni, cel care a pus bazele acestei crame mici, dar care face vinuri deosebite.

Crama ”Delta Dunării” face parte din podgoria Sarica Niculițel. Ce diferențiază această podgorie de altele din țară este apropierea de lacurile riverane ale Dunarii (partea de vest a Deltei Dunarii) și de pădurile de la sud.  De aceea căldurile sufocante de peste vară sunt atenuate, și, prin urmare vinurile obținite în această podgorie nu pot fi confundate cu altele, având o tipicitate aparte.

Este o cramă mica, având doar 25 ha de vie. De aceea, ei s-au orientat spre calitate și spre viticultura bio. Astfel, pe de un hectar se obține o producție de 8 tone, dacă via e nouă și 5-6 tone dacă e via mai veche. Tratamentele sunt restricționate la piatră vânătă, iar la vinificație se folosesc foarte puțini sulfiți. În plus, mare parte din lucrările din vie sunt realizate cu calul.

Soiurile cultivate aici sunt, în marjoritate, traditional românești, dar au adus și soiuri străine mai puțin cultivate în alte podgorii, cum a fost cazul aligote-ului pe care l-am degustat. Spunea Roberto Pieroni, și pe bună dreptate, că este mai greu să vinzi în afară Merlot sau Cabernet Sauvignon din România și mai ușor să vinzi Negru de Drăgășano sau Băbească Neagră. Adevărul este că probabil nu prea am cumpăra Fetească din Bordeaux sau Crâmpoșie din Chile.

Brandul sub care crama a lansat vinurile, ”La Săpata”, face trimitere la vestigiile arheologice din zonă, pentru că Dobrogea este unul dintre locurile bogate în istorie ale țării. Interesant este că după ce au ales numele ”La Săpata”, cei de la cramă s-au trezit acționați în instanță de reprezentanții cramei Bodega Catena Zapata din Mendoza, Argentina, care au susținut că numele este mult prea asemănător. Judecătorii nu au găsit nicio asemănare între activitatea de la noi de a căuta vestigii arheologice și numele fostului revolutionar mexican, așa că povestea s-a încheiat.

Degustarea a fost ”de longue durée” și a cuprins 6 asocieri plus un supliment. Ba chiar două, așa cum vom vedea.

Dac[ vinurile au fost oferite de Crama ”Delta Dunării”, brănza a fost oferită, ca de obicei, de Delaco.

1. Frizante alb și Camembert

Pentru mine a fost prima degustare la care a fost prezentat un frizante. Ulterior am aflat că și pentru ceilalți era la fel. Frizante este catalogat drept ”cel mai liniștit vin spumant”, iar uneori i se spune vin semi-spumant. Vinul care ni s-a servit a fost realizat din Fetească Regală, iar rezultatul este încă o dovadă a calității pe care o au soiurile autohtone. Pentru a se obține acciditatea ridicată care este caracteristică acestui vin, strugurii au fost culeși timpuriu, înainte de a ajunge la maturitate deplină. Apoi, o parte din must se depozitează în congelator și primăvara este adăugat în vin și îmbuteliat. În felul acesta are loc o a doua fermentare a vinului care îi dă dioxidul de carbon necesar și îi crește și tăria alcoolică. Astfel de la 11% cât avea inițial, vinul ajunge la 12,5%. Presiunea data de a doua fermentație este de 2,5% bari și, cum crama este mică și nu are drept de antrepriză fiscală, îmbutelierea nu se face așa cum știm de la vinurile spumante (dop de plută cu sârmă) ci cu un dop de bere. Acest lucru permite un mod spectaculos de a desface sticla, după ce a fost pusă la rece (la foarte rece, de fapt). Dar asupra acestui aspect voi reveni la finalul articolului.

Pentru că a doua fermentare are loc în sticlă, vinul nu era limpezit, dar asta îi dădea un plus de prospețime și consistență.

Brânza cu care a fost asociat a fost una dintre cele mai cunoscute din Franța – Camambert. O brânză moale, catifelată și aromată, care la exterior este protejată de o crustă de mucegai alb. Brânza se servește la o temperature mai scăzută, astfel încât crusta să fie tare, iar interiorul moale.

Asocierea a fost foarte reușită pentru că acciditatea și consistența vinului se combina de minune cu gustul catifelat al brânzei.

2. Aligoté și Brie au bleau

După cum spuneam ”La Săpata” promovează în special soiuri românești. Aligoté-ul este o excepție și crama din Deltă se mândrește că este printer primele din țară care a introdus acet soi originar din Burgundia.
Vinul are o acciditate scăzută, sau cel puțin eu așa l-am perceput, pentru că venea după frizante. Aromele erau florale, dar destul de delicate, cu un iz de floare de salcâm (și nu din cei care au înebunit) .

Brie au bleau este o brânză care seamană destul de mult cu camambertul, dar conține și urme de mucegai albastru. Este catifelată și destul de intensă, și, de aceea, a dominat vinul.

3. Feteasca Regala și Havarti Delaco D’Exceptie

Feteasca regală este un alt soi românesc cu mare potential. Feteasca din gama ”La Săpata” este un vin cu aroma florală puternică, mai acid decât Aligoteul care îl precedase, dar și mai puțin echilibrat.

4. Roze (Băbească Neagră) si Cascaval Sofia.

Au fost două vinuri de Băbească Neagră servite în acea seară. Primul, vinificat în roze, spre limita de demisec (an secetos, deci concentrație de zahăr mare în strugure). Vinul are arome floale subtile, dar și ușoare nuanțe de fructe (este totuși un soi roșu).

Cașcavalul cu care a fost asociat,  Sofia, este unul  mai sărat, foarte bun, dar care a acoperit rozeul delicat.

5. Băbească Neagră și Emmentaler Delaco.

 

Când au preluat podgoria, actualii proprietari ai cramei au găsit o parcelă de 2 ha cu acest soi. Era perioada în care nu prea se paria pe acest soi (cunoscut și sub numele de Crăcană, Crăcănată sau Rășchirată). La noi, pentru că în străinătate era bine primit. Prin urmare, doi ani Băbeasca Neagră de ”La Săpata” a câștigat medalii de aur la concursuri de profil din Germania. Ulterior și alte crame au început să promoveze soiul și acum este ”în trend”.

Vinul este surpinzător de catifelat și ușor pentru un vin roșu sec. Taninurile se rotunjesc bine și corpolența lui este departe de a îl transforma într-un vin greu. Aromele sunt subtile și variază de la vișine coapte, la mure și prune uscate. Lipsește aroma de vanilie, pentru că vinul nu a fost baricat, dar acest lucru nu dăunează.

Emmentalerul cu care a fost asociat este o brânză tipic elvețiană. Ușor dulce, cu ușor gust de nuci, ea este bine asociată cu aromele din Băbească. De unde se vede că nu întotdeauna regula ”vinul locului, brânza locului” funcționează.

Eu am votat această combinație, pentru că vinul mi se pare unul extrem de versatil care se poate asocia cu multe feluri de brânză. Cu  alte cuvinte vinul a fost cel care a făcut ca asocierea să fie una reușită.

6. Fetească Neagră și brânză Gouda

Feteasca este unul dintre soiurile autohtone care poate să facă față fără să roșească (sau dimpotrivă să roșească bine, depinde cum luăm sensul expresiei) oricărui soi strain. Feteasca din gama ”La Săpata” pune în valoare toate caracteristicile soiului. Vinul este plin, fără a fi astringent, rotund și catifelat, iar aromele sale cuprind fructe de pădure, prune uscate și vanilie (acest din urmă gust dat de faptul că vinul a fost baricat).

Brânza cu care a fost asociat, Gouda, este o brânză moale și ușor elastic al cărei gust ușor dulceag era în armonie cu aromele fructate ale vinului. Dar, chiar dacă era o combinație destul de reușită, adevărata asociere a fost cea cu prunele învelite în ciocolată, pe care Anya`s Delicatese ni le-a oferit.

Acesta a fost primul bonus. Al doilea a fost un Frizante Artizanal Rose din Băbească Neagră. Spuneam la începutul articolului că, dacă este bine răcit, un astfel de frizante poate fi deschis în mod inedit cu ajutorul unui pahar.

Cât despre gust, chiar dacă vinul a fost un pic prea mult lăsat la rece, a încununat într-adevăr seara.  Papilele noastre gustative, destul de încercate pe parcursul serii, s-au delectat cu un un vin spințar, accidulat și vesel.

 

Așa cum eram și noi la plecare.

Cristi Nedelcu

Unora le place clasic, altora le place jazzul

 

Filarmonica Oltenia și-a făcut deja un obicei, și încă unul bun, din a promova jazzul. Dovadă stă nu doar Festivalul de Jazz (despre a cărui a treia ediție am scris aici ) , ci și concertele periodice organizate pe această tematică.

Un astfel de concert este programat chiar de la Filarmonica Oltenia. Intitulat ”De la clasic la jazz”, concertul este dirijat de Marius Hristescu și îi are ca soliști pe acordeonistul Eugen Negruță  și violonistul Eugen Ursu. Valentine’s Day

Pe Marius Hristescu îl cunoaștem din proiectele pe care le-a propus de-a lungul timpului, cum ar fi „Sempre Lyrica”, alături de soprana Diana Ţugui şi baritonul Sandor Balla. Dacă este să identificăm o preocupare contantă a lui Marius Hristescu, aceasta este readucerea în atenția opiniei publice a unor piese mai muțin cunoscute.  Astfel, în februarie 2010, a dirijat în primă audiţie lucrări ale compozitorului cipriot Savvas Savva, în 2011 și 2013 a adus în atenţia publicului Simfonia a II-a „Romeo şi Julieta” și Simfonia a VI-a „Divina Comedie” de Alfonso Rega, în 2012 Concertul Iranian pentru pian de Shaheen Farhat, Balada pentru trombon-bas de Eric Ewazen şi Cartoon pentru 13 instrumente de coarde şi clavecin de Zoran Eric.

Eugen Negruță este unul dintre cei mai cunoscuți acordeoniști și împreună cu Concertino Accordion Band a susținut  concerte pe toate meridianele lumii (Danemarca, Franţa, Italia, Austria, Polonia, Luxemburg, Belgia, Azerbaijan, Croația, Lituania, Germania, Elveția, Rusia, România, Coreea de Nord, China, Canada)

Desigur când auziți de acordeon primul lucru la care vă fuge mintea este muzica lăutărească. Aici însă suntem în alt registru, și cel mai bun exemplu este fragmentul următor, în care Eugen Negruță interpretează alături de orchestra de Camera Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău piesa ”Libertango” de Astor Piazzolla. Celebru musician argentinian, Piazzolla a revoluționat tangoul, dând naștere unui nou stil, Tango Nuevo. Mai mult, el a impus bandonéonul (acordeonul traditional din Argentina și Uruguay) ca instrument al acestui nou gen muzical. Iar piesele sale nu vor lipsi din concertul de vineri de la Craiova.

Eugen Ursu a studiat muzica la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, apoi la New York.

De-a lungul anilor a concertat ca solist cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Orchestra Națională a Companiei „TeleRadio Moldova”, Orchestra Națională de Cameră a Sălii cu Orgă. În prezent este solist al Concertino Accordion Band și concertmaestru al Orchestrei Naționale de Cameră a Sălii cu Orgă.

Mai jos aveți un fragment din concertul susținut de Concertino Band la World Music” Festival in Dogana Hall, Congreshaus, Innsbruck, Austria în 2013, cu Eugen Ursu la vioară și Eugen Negruță la acordeon.

Programul este foarte divers și cuprinde alături de lucrări de Piazzolla sau John Williams (cel care a scris celebra muzică de la Star Wars, dar și de la alte filme cum ar fi Jurassic Park, Schindler’s List, Home Alone sau pentru primele trei pelicule din seria Harry Potter) reinterpretări ale unor clasici ca Bach sau Rameau.

Sunteți curioși cum sună Bach la acordeon? Atunci ne vedem vineri la Filarmonică. Este unul dintre cele mai inedite cadouri pe care le puteți face persoanei dragi de Valentine’s Day.

 

Preţuri bilete: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)

Agentia de bilete, Calea Unirii, nr.16/ Telefon: 0251.414.698

Program: luni – vineri; orele 10:00 – 18:00

 

Cristi Nedelcu

Prima leapșă blogosferică – La ce aș renunța?

 

Mi-a venit și mie rândul să intru într-o leapșă  blogosferică, provocat de Marian Buzărnescu. 

Așadar, la ce aș renunța?

Laptop sau telefon?

Aici alegerea nu este grea. Telefon, fără doar și poate. Mai ales de când am reușit să scriu pe blog de pe telefon. Am experimentat asta când am fost anul trecut în Turcia (jurnalul de vacanță poate fi citit aici). Și după ce am reușit să fac asta într-o țară din afara UE, unde accesul la internet este condiționat de wi-fi-ul din hotel, am putut să repet isprava și când am făcut un tur prin Budapesta – Viena – Bratislava.

Prin urmare, fără îndoială aleg telefonul pentru că nu există, în momentul de față lucruri esențiale pe care să nu le poți face pe telefon. A, am uitat scrisul. Da, e mai complicat să scrii pe telefon, decât să scrii pe laptop, dar la nevoie ne putem întoarce la scrisul de mână. Uneori mă bate gândul să fac asta, pentru că am senzația că scrisul de mână îți disciplinează altfel stilul.

Și pentru că la husa de telefon este și reclama asta genială. La laptop nu am găsit una comparabilă.

Cărți sau TV?

Aici alegerea este simplă – cărți. Și așa am senzația că uneori pierd prea mult timp cu altceva în loc de cărți, așa că nu îmi este greu să aleg. În al doilea rând, cred că ”TV” înseamnă posturi de televizune, și nu aparatul în sine. Pentru că televizorul începe să fie folosit tot mai des pentru a consuma alt tip de conținut decât cel oferit de televizuni. Mă refer aici la Netflix sau HBO Go, ori la youtube. Și cum acest conținut este disponibil și pe telefon, alegerea este, așa cum spuneam simplă.

Iar un alt motiv este că o librărie poate să arate așa

Se numește El Ateneo Grand Splendid și se află în Buenos Aires. Clădirea a fost proiectată de arhitecții Peró and Torres Armengo pentru impresarul Max Glücksmann care a deschis aici în 1919 Teatro Gran Splendid . După ce teatrul nu a mai mers, aici a fost un cinema, pentru ca în 2007 să devină una dintre cele mai frumoase librării din lume.

Cum să nu alegio cărțile?

Pizza sau burger?,

Nu mănânc burgeri, decât în condițiile în care supraviețuirea mea este amenințată și sunt pândit de spectrul înfometării. Adică, dacă aș eșua pe o insulă pustie și singura sursă de hrană ar fi un McDonalds, după ce aș epuiza toate încercările mele de a vâna și a pescui, da aș mânca burger.

În rest, pizza fără doar și poate. Și pentru că am ajuns la capitolul ăsta, să vă fac o recomandare – tocmai s-a deschis o nouă pizzerie în Craiova –Pinochio . Este doar în regim delivery și vă garantez eu că este foarte bună.

După această mică pauză publicitară revin la leapșa.

Ciocolată sau fursecuri?

Ciocolată fără doar și poate. Ciocolata merge și într-un context romantic (i-ați face cadou persoanei iubite o cutie de fursecuri?) și în tot felul de combinații, care mai de care mai îndrăznețe. În mod sigur fursecurile cu ardei iute sunt de neconceput, în timp ce ciocolata cu ardei iute chiar este o provocare. Ca să nu mai vorbim despre nenumăratele prăjituri cu ciocolată (apropo vă recomand tortul trei ciocolate,  care este absolut delicios.

Serios, cum să pui fursecurile în competiție cu ciocolata? Este ca și cum Barcelona ar juca.. nu știu, cu Academica Clinceni. Sau cu Dinamo.

Chipsuri sau pufuleți

Chipsuri nu mănânc deloc. Mai rar decîât deloc. Dacă mă întorc pe insula aia părăsită și s-a închis McDonald-ul dar e deschis un magazin de chipsuri, plec din nou la vânătoare și pescuit.

Prin urmare, fără îndoială pufuleți. Măcar pentru amintirile din copilărie.

Filme sau seriale?

Serialele le-am descoperit acum recent. După The Crown, House of Cards, acum urmăresc Suits. Dar, fără îndoială aș renunța la seriale pentru filme. De fapt, marele avantaj al serialelor este că nu îți răpesc mult timp din seară. Este complicat să ajungi acasă după o zi grea și să te uiți la Irishman. Exagerez, dar nu cu mult. E drept că este din ce în ce mai greu să găsești un film bun de văzut, iar marele defect al rețelelor de streaming este că nu oferă filme mai vechi. Dar, dacă e să aleg, da aleg filmele.

Vacanța la mare sau la munte?

Hmm… aici da dilemă. Dacă spun în Muntenegru se cheamă că am trișat? Pentru că în Muntenegru e cam așa

 

Bine, am înțeles. se pune că am trișat și trebuie să aleg una din două. Atunci aleg marea. pentru că, da, muntele are frumusețea lui, îți oferă mereu ceva de descoperit, de aflat, de căutat. Dar marea este fascinantă și fără zgomotul valurilor care se sparg de țărm, fără mirosul de sare și fără imensitatea aceea albastră, parcă vacanța nu e vacanță.

Cam acestea sunt alegerile mele. Cea mai grea parte vine acum. Pe cine să lepșuiesc. Cum am fost leneș și nu am răspuns imediat provocării lui Marian Buzărnescu, probabil cam toți bloggerii din lista mea au fost primit deja leapșa.

Dar, pentru a păstra formatul pasez leapșa către

Iulian Fira

Oana Voinic

Corina Bulubașa

Cristi Nedelcu

Brânzeturi cum se cu…Vin Delaco și Domeniile Sâmburești – Episodul 34 –

 

Aventura numită Brânzeturi cum se cu…Vin a ajuns, știu, greu de crezut, la episodul 34. Cred că ar trebui deja împărțită pe sezoane, ca Games of Thrones. Degustarea a fost organizată, ca de obicei, de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro, iar gazde au fost cei de la The Ribs House. Cei care au făcut oficiile de amfitrioni au fost Daniel Botea și Narcis Neagoe. Spre deosebire de alte degustări, acum s-a văzut clar faptul că atât Daniel cât și Narcis au deja studii serioase în domeniu, pentru că degustarea s-a transformat într-o adevărată lecție atât în ceea ce privește vinul, cât și brânza.

De altfel, la brânză am primit și o fișă pe care am notat ultimul sortiment degustat, așa cum se face la orice degustare profesionistă de brânză.

Și pentru că veni vorba despre asta, degustarea de brânză urmărește aceiași pași ca și în cazul vinului – aspect, miros, gust, gust remanent. Până și fișele de care vă spuneam sunt asemăntoate.

Vinurile au fost oferite de Domeniile Sâmburești. Atestat încă din vremea lui Mihai Viteazul, vinul de Sâmburești și-a căpătat renumele după ce Brătienii refac întreaga plantație distrusă de atacul de filoxeră. Acum vinul de Sâmburești are un loc bine definit în peisajul vinurilor românești.

Brânza a fost oferită de Delaco – Fan Brânză,  unul din cei mai mari jucatori de pe piata de branzeturi din Romania. Este parte integranta a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producatori de pe piata de lactate la nivel mondial.

Înainte de a descrie fiecare vin, trebuie să mai fac o remarcă. În cazul degustărilor profesioniști, există o anume standardizare a aromelor și gusturilor percepute și este normal să fie așa. În cazul degustătorilor amatori, avem de-a face cu o subiectivitate mult accentuată și, din nou este normal să fie așa.

Asocierile au fost următoarele

1. Vin Chardonnay, brânză Havarti Castello

Vinul a avut arome florale cu nuanțe de măr verde și o acciditate scăzută. Persistența gustului era de 3-4 secunde (caudalii în limbajul de specialitate), ceea ce îl făcea un vin ”scurt”. Brânza a fost moale, la început grunjoasă în gură, apoi devenea mai păstoasă. La fel ca și în cazul vinului și la brânză putem vorbi despre o persistență a gustului. În cazul  Havarti Castello era de aproximativ 10 secunde, mai mult decât vinul. În schimb, asocierea ducea la scurtarea acestui gust la 5-6 secunde.

2. Roze (Cabernet Sauvignon& Merlot) + Cașcaval Sofia

După cum se știe rozeul este un vin care se bea de pe un an pe altul. Printre calitățile lui nu se numără și capacitatea de învechire, astfel încât el trebuie consumat proaspăt. Vinul servit a fost un cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot. De altfel destul de rar vinurile roze se fac dintr-un singur sortiment de struguri. A fost un vin a cărui culoare era spre foiță de ceapă, cu o acciditate mai ridicată decât primul vin și cu o durată ceva mai mare (plus 2-3 secunde).

Cașcavalul Sofia cu care a fost asortat a avut o consistență ușor cauciucată (ca de altfel orice cașcaval), cu arome destul de ușoare și un gust remanent de 5-6 secunde. Rezultatul asocierii a fost destul de previzibil – vinul a ”acoperit” brânza.

Înainte de a intra în partea ”grea” a degustării – vinurile roșii, am făcut o pauză de masă. Și, cum eram la The Ribs House, nu puteam rata coastele de acolo, care sunt realmente delicioase. Cineva de altfel a și comentat la postarea mea de pe facebook că sunt cele mai bune coaste din oraș. Nu am mâncat chiar în toate localurile din Craiova, dar, într-adevăr sunt delicioase.

După această binemeritată pauză, a urmat proba de foc a vinurilor roșii.

3. Pinot Noir + Emmentaler Delaco

După cum ne-a spus Narcis, Pinot Noir este un soi foarte greu de vinificat și de aceea pune serios la încercare abilitatea vinificatorului. Vinul acesta a fost inspirat ales să deschidă seria vinurilor roșii. Catifelat, cu o acciditate destul de scăzută și cu arome de fructe de pădure, într-un cuvânt un vin plăcut și elegant.

Ementalerul cu care a fost asociat este, de asemenea, o brânză greu de obținut. Ușor cauciucat, la fel ca și Cașcavalul Sofia, dar mult mai bogat în arome (oțet balsamic, ciuperci, drojdie).

Asocierea a fost una echilibrată, și o dovadă că atunci când vinul și brânza se găsesc, rezultatul este unul pe măsură.

 

4. Feteasca Neagra + Irish Cheddar Delaco D’Exceptie

Feteasca Neagră este unul dintre soiurile pe care s-a pariat până acum pentru a deveni reprezentativ pentru zona României. În ultima perioadă, se pare că acest loc îi este luat de Negru Vârtos. Dar să nu divagăm. Feteasca pe care am băut-o a demonstrat că acest soi poate rivaliza cu Merlot sau Pinot Noir. Arome de prune uscate și vanilie, taninuri nu foarte puternice și care echilibrează bine alcoolul destul de puternic, într-un cuvânt un vin care  poate să facă agreabilă o seară.

Brânza cu care a fost asociată este un sortiment sofisticat, de altfel cel mai cunoscut sortiment din Marea Britanie. Culoarea intensă provine dintr-o plantă numită Annato, originară din America Centrală și de Sud.

Rezultatul a fost de asemenea o combinație echilibrată care s-a numărat printre cele mai reușite ale serii.

 

5. Merlot + Maasdam Delaco D’Exceptie

Maasadam este varianta mai low de la Emetaler, după cum Merlor este varianta mai low de la Cabernet Sauvignon. Așadar între o brânză ușor mai slabă decât cea dinainte și un vin mai slab decăt cel care va urma a reieșit o combinație interesantă în care aromele de fructe de păsure ale vinului au potențat gustul ușor amărui al brânzei.

6. Cabernet Sauvignonsi Grana Padano Delaco D’Exceptie

Cabernet Sauvignonul a încununat seara. Este drept că după 5 vinuri asociate cu brânză, și după coastele de la Ribs House, papilele noastre gustative erau serios puse la încercare. Cu toate acestea am putut aprecia vinul cu arome de fructe de pădure și de piper, cu surpinzător de puțin corp, și cu o acciditate ridicată care îl făcea numai bun pentru brânza putrenic maturată cu care a fost asociat. Grana Padano este un sortiment cu o îndelungată tradiție – rețeta vine de undeva din secolul XII și a fost perfecționată de-a lungul vremii. Aroma de nuci și alune se combina foarte bine cu cea de fructe de pădure din vin, iar rezultatul a fost, fără îndoială, cel mai reușit al serii.

Cam acesta a fost, pe scurt, episdul 34 al Brânzeturilor cum se cu… Vin. Aventura continuă.

Cristi Nedelcu

Noi cu vinul, polonezii cu brânza

Acesta a fost conceptul evenimentului POltenia Taste. Bloggeri români și militari polonezi ne-am reunit pentru a face un adevărat schimb de cultură gastronomică și oenological. Gazdă fost Magdalena Filary,  care a transformat Centrul Cultural Polonez într-unul dintre cele mai dinamice locuri ale Craiovei culturale.

De data aceasta oficiile de prezentare a vinurilor le-a făcut Daniel Botea, care, dincolo de experiența acumulată în calitate de organizator al evenimentului Brânzeturi cum se cu.. Vin acum este și masterand și studiază vinificația. Prin urmare am avut parte de o adevărată lecție de degustare predate ca la școală. Din fericire, nu am dat și examen.

Primul vin pe care l-am degustat a fost un Sauvignon Blanc din 2018. Un vin floral, deschis, dar a cărui acciditate era puțin peste medie. Nefiind asociat cu nicio brânză l-am putut degusta pe îndelete și să trecem prin toate etapele pe care Daniel le-a explicat cu lux de amănunte.

Între vinuri ne-am hidratat cu Aqua Carpatica , pentru a păstra sub control nivelul de alcool. De altfel, unul dintre secretele degustătorilor este acela că beau multă apă pe parcursul degustării.

Au urmat două vinuri Chardonnay, ca într-o adevărată lecție despre cum se pot obține vinuri total diferite pornind de la același soi de strugure.

Primul a fost un Chardonnay Domeniile Samburesti, un vin sprințar, cu arome de citrice și mere verzi, acid și în care se simțea destul de pregnant alcoolul.

Al doilea a fost Chateau Valvis Chardonnay 2017, vin care a obținut o medalia de aur la unul dintre cele mai importante concursuri de la Paris – ”Vinalies Internationales” de la Paris. Fără îndoială și-a meritat premiul pentru că era un vin perfect echilibrat și, deși avea un conținut alcoolic mai ridicat decât cele dinainte, acest lucru era compensate de o aciditate corect dozată, fâcându-l catifelat și rotund. De altfel acesta fusese maturat 6 luni în baricuri de lemn, ceea ce îi conferea arome de vanilie.

Ceea ce a fost deosebit, față de toate celelalte evenimente de până acum, a fost lecția de degustare de brânză. Pentru că, da, brânza se degustă folosind aproape aceeași pași ca în cazul vinului. Recent absolvent al unui curs intensiv de degustare de brânză, Daniel ne-a împărtășit din secretele acestei ocupații – de degustător de brânză.

Iar vinul medaliat despre care vă spuneam a fost asociat cu o brânză care merita savurată de pe deplin. Tilsit ( Tylżycki) este o brânză creată de niște elevețieni care au migrat din Valea Emmental în Tilsit (Prusia de atunci, Rusia de azi). De fapt ei încercaseră să facă ementaler, dar ca în celebrul banc (eu vreau să montez o bicicletă, dar tot mitralieră iese), ca urmare a solului, hranei folosită de anaimale, condițiilor climatice etc, a ieșit altceva. O brânză care a luat numele locului și care are ceva din consistența ementalerului, dar cu un gust mai intens. Combinația nu a fost deloc rea, deși vinul merita savurat separat.

Și cu asta am terminat cu vinurile albe. Am trecut la un roze de Sâmburești obținut dintr-un Cabernet Sauvignon, asociat cu Gołka. O brânză cu un gust puternic, maturată, dar moale  care a acoperit rozeul lejer în care aromele de fructe de pădure începuseră deja să pălească.

 

Ultima combinație a fost și cea mai intensă. Un Merlot corpolent, în care taninurile se simțeau din plin și care avea arome de fructe de pădure, ciocolată și magiun a fost pus alături cu Oscypek,  o brânză originară din Munții Tatra, considerată brânza tradițională a regiunii Podhale. Principala materie primă este laptele de oaie, dar în unele zone se folosește și lapte de vacă din rasă Podgórska. Brânza este puternic maturată, iar aroma ei de fum se potrivește foarte bine cu taninurile din Merlot, dând naștere unei combinații bine echilibrate.

A fost, fără îndoială, cea mai bună combinație care a încheiat în mod fericit o seară plăcută, în care polonezii au aflat mai multe despre vinurile noastre, iar noi am aflat mai multe despre brânza din Polonia.

Este unul dintre cele mai placute metode de a descoperi alte culturi.

Cristi Nedelcu

 

Descoperiți frumusețea culturii rrome

La sfârșitul anului trecut, timp de patru zile, ziariști, bloggeri și reprezentanți ai agențiilor de turism au fost invitați să participe la Caravana transfrontalieră ”Descoperiți frumusețea culturii rrome”. Caravana  a făcut parte din proiectul cu același titlu, desfășurat de Asociația Transfrontalieră E(q)uilibrum Environment –AteE (Lider), Asociația “Parteneriate regionale pentru o dezvoltare durabilă”  Vidin și Agenția de Dezvoltare Regională și Centrul de Afaceri 2000 – Montana. Finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România – Bulgaria, axa prioritară nr. 2 „O regiune verde”, Obiectivul specific 2.1 „Îmbunătățirea utilizării sustenabile a patrimoniului natural și cultural și a resurselor”, proiectul  a început în septembrie 2018 și se va încheia în  februarie 2020. El are drept scop, îmbunătățirea utilizării  durabile a patrimoniului cultural prin valorificarea culturii tradiționale rrome din zona transfrontalieră în produse turistice.

Aceste produse se adresează agențiilor interesate în promovarea unui mod de a face turism care în Occident  este la mare căutare. Este vorba despre turismul care îmbină  vizitarea obiectivelor turistice cu descoperirea unor tradiții și meșteșuguri locale.

De data aceasta tradițiile și meșteșugurile au aparținut minorității rome, ale cărei bogății sunt prea puțin puse în valoare. Pe de o parte din cauza prejudecăților și pe de alta din cauza comodității multor agenții de turism care nu își bat capul să promoveze și astfel de bogății turistice.

Pe parcursul celor patru zile, participanții la caravană au poposit în districtele Montana și Vidin din Bulgaria, precum și în județele Dolj și Mehedinți din România.  Dacă despre obiectivele turistice am vorbit în alte articole, acum mă voi axa pe prezentarea tradițiilor și meșteșugarilor, cu atât mai mult cu cât este vorba despre un adevărat patrimoniu prea puțin explorat.

Nea Andrei

Este unul dintre cei mai bătrâni meșteri fierari. În ciuda vârstei sale înaintate mâinile sunt încă sprintene, iar obiectele care ies din ele sunt mici bijuterii. O demonstrație de adevărată virtuozitate, poate ține turiștii minute în șir să privească.

Grupul de dansuri din  Mackresh – Vidin

Alcătuit în special din copii, grupul duce mai departe tradiția dansurilor rome, una dintre cele mai vii forme de expresie ale culturii pe care romii de pe malul bulgăresc le-au dezvoltat de-a lungul istoriei.

Dumitru Linguraru

În Drobeta Turnu Severin trăiește unul dintre cei mai mari meșteri lingurari din România. De fapt, Dumitru Linguraru este mai mult decât un meșteșugar, este un adevărat artist în lemn. Colecția de linguri care se găsește acum la palatul Theodor Costescu din Severin ar putea sta în orice muzeu de etnografie din lume. Lingurile făcute de el sunt adevărate opere de artă, în care modelele tradiționale sunt duse la un alt nivel.

Dumitru Linguraru este rudar și, dincolo de meșteșugul său, duce o adevărată muncă de salvare din uitare a tradițiilor și datinilor rudarilor. După cum se știe inițial rudarii erau căutători de aur. Cu timpul ei au început să își confecționeze singuri instrumentele necesare folosind lemnul copacilor care creșteau pe marginea râurilor unde căutau aur. Apoi meșteșugul prelucrării lemnului a luat locul căutării aurului, și rudarii au devenit artiști ai lemnului.

În efortul său de salva identitatea rudarilor, Dumitru Linguraru culege folclor, obiceiuri și datini ale acestui neam, salvând de la dispariție o adevărată comoară etnografică.

Nani Ceanghir

La doi pași de Drobeta Turnu Severin, la Șimian, lucrează unul dintre cei mai pricepuți meșteri căldărari. Nani Ceanghir  provine dintr-o veche familie de căldărari. După cum se știe, aceștia au păstrat cel mai bine tradițiile și cultura. Ei își păstrează și azi limba, portul și valorile și se numesc sunt romi „chachipe”, adică romi adevărați, care păstrează tradițiile din bătrâni.

Principalele obiecte pe care Nani Ceanghir  le face sunt cazanele de țuică, dar de asemenea lucrează căldări, tigăi, tăvi, ibrice, orice obiecte din aramă. Iar tot ce iese din mâna este rodul unei experiențe îndelungate și a unui talent pe măsură.

Ansamblul Eseroma

Înființat în Eșelnița , ansablul este alcătuit din elevi de liceu și gimnaziu, conduși de un coregraf. Acesta a preluat dansurile tradiționale ale comunității rome, și le-a integrat într-un adevărat spectacol care poate oricând să reprezinte o atracție pentru turiștii dornici să cunoască tradiții locale.

Gheorghe Pădeanu

Unul dintre puținii fierari care mai sunt în Craiova, Gheorghe Pădeanu are o poveste care ar merita spusă pe larg. Tatăl său, fierar și el, a lucrat la Grivița Roșie, alături de Gheorghe Gheorghiu Dej. După venirea comuniștilor la putere, el a rămas în continuare fierar, meserie pe care i-a transmis-o fiului său. Gheorghe a lucrat ca electrician la Electroputere, dar nu și-a părăsit meseria de fierar.

”Plecam de la serviciu pe la 4, și veneam repede la atelier, unde deja mă așteptau oamenii.”

Veneau țărani din toate satele din jurul Craiovei. ”Un potcovit era 25 de lei”. Adevărul este că pentru a face o porcoavă este multă muncă. ”Cel mai greu găseam oameni care să mă ajute”. Când faci o potcoavă, este nevoie de un al doilea om cu ciocanul.

O muncă grea, dar mai puțin calificată.

”Îi plăteam bine, dar chiar și așa găseam greu”.

După Revoluție comenzile au crescut, pentru că oamenii își puteau cumpăra liniștiți cai și căruțe. Acum, însă,  Gheorghe Pădeanu lucrează tot mai puțin. Nu pentru că nu ar mai fi cai sau căruțe, ci pentru că piața a fost invadată de potcoave chinezești.

Pare greu de crezut, dar globalizarea a pătruns și aici. Potcoavele chinezești sunt foarte ieftine, dar de slabă calitate. Cu toate astea, oamenii le preferă, pentru că am intrat într-o epocă în care prețul dictează totul.

Taraful Puiu Bucătaru

Muzica romilor  se împarte în muzica romani și muzica lăutărească.  Dacă muzica romani, fie ea vocală sau instrumentală  se cântă în special în interiorul comunității și are un caracter ritualic , fiind asociat cu evenimentele importante din viața unui om (nașterea, căsătoria, moartea), muzica lăutărească este o sinteză a muzicii rome cu cea tradițională românescă. De altfel,cercetătorii au remarcat acest lucru în toate țările în care minoritatea romă s-a stabilit – nu doar în spațiul balcanic, ci și în Peninsula Iberică, sau în sudul Franței.

Taraful Puiu Bucătaru este unul dintre cele mai cunoscute nu doar din Craiova, ci din întreaga Oltenie. Stilul de interpretare al muzicienilor ce fac parte din acest taraf are un grad ridicat de spontaneitate  și improvizaţie, cu o remarcabilă bogăţie ritmică și varietate melodică.

 

Acestea sunt doar câteva dintre bogățiile pe care cultura romă din zona transforntalieră amintită le poate oferi turiștilor. Rămâne doar ca agențiile să gândească pachete în care să fie incluse toate aceste obiceiuri și tradiții, înainte ca ele să se piardă .

Cristi Nedelcu